P******* C****** N**** P*** R*********** L****
PetentV*** G*****
IntimatAdmite sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta SC nr.430/21.04.2015 pronunţată în D.207/308/2015 al Judecătoriei Sighişoara, în sensul că la alineatul II rândul I al minutei se va scrie "amenzii contravenţionale de 100 lei" în loc de "amenzii contravenţionale de 40 lei" cum greşit s-a scris, iar la rd. IV al aceluia?i alineat se va scrie corect "17" ore în loc de "7" ore cum greşit s-a scris. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi 29.04.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.04.2015Admite sesizarea petentei Comuna Neaua în contradictoriu cu intimatul contravenient V*** G***** şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 40 lei aplicată contravenientului prin procesele verbale seria PA nr.2450331/26.11.2014 al Postului de poliţie al Comunei Neaua cu sanc?iunea obligării contravenientului la prestarea a 7 ore activităţi în folosul comunităţii la lucrări de întreţinere şi salubrizare a spaţiilor verzi aflate pe domeniul public al comunei, între?inerea drumurilor publice, a ?an?urilor, podeţelor apar?inând domeniului public al comunei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.04.2015.
Hotarare 430/2015 din 21.04.2015