B**** A********
InculpatAmână judecarea cauzei la 05.06.2015, sala 168, ora 11,00, În baza art. 362, alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208, alin. 2 Cod procedură penală, constată temeinică şi legală şi menţine măsura arestării preventive a inculpatului B.A. , dispusă prin Încheierea penală nr. 52/DL/13.03.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza căreia s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. 20/UP/13.03.2015. În baza art. 362 alin. 2, raportat la art. 208, alin. 4 Cod procedură penală, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpatul B. A. urmează a se realiza în tot cursul judecăţii, însă nu mai târziu de 60 de zile. Respinge cererea formulată de inculpatul B. A., prin apărătorul său ales, privind revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie la Curtea de Apel Timişoara în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2015.