N***** C******
PetentI** I*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Neac?u Cătălin în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Modifică procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 8416241 din 14.01.2015 în sensul înlocuirii amenzii contravenţionale în cuantum de 195 lei cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal. Atrage atenţia petentului ca, în viitor, să respecte dispoziţiile legale, expunându-se unor sancţiuni mai severe în caz contrar. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Urziceni. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2015.
Hotarare 1417/2015 din 29.10.2015