P******** D* P* L**** J********** Z*******
ApelantI***** R****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** Z******* împotriva sentinţei penale nr. 44/06.05.2015 a Judecătoriei Zărneşti, pronunţată în dosarul nr. 2108/338/2014, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată şi rejudecând: În baza art. 336 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, condamnă pe inculpatul I***** R**** la pedeapsa de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. i Cod penal pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, dreptul de a conduce autovehicule în sensul art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice (“orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor”). În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani aplicate inculpatului I***** R**** sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 din Codul penal. Pe durata termenului de supraveghere condamnatul I***** R**** trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă, conform art. 92 alin. 2 din Codul penal. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, condamnatul I***** R**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal, impune condamnatului I***** R**** obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul I***** R**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate care va fi decisă de consilierul de probaţiune din următoarele: Primăria Municipiului Câmpina sau Colegiul Tehnic Constantin Istrati. Conform art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, pune în vedere inculpatului I***** R**** consecinţele nerespectării lor măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, conform art. 96 din Codul penal, respectiv : „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.” Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 octombrie 2015.
Hotarare 731/2015 din 30.10.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 30.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2015