B***** A*****
ReclamantB***** R*** D*****
ReclamantC***** S****** Ş***** D***** B***** P*** R*********** L**** V******** M*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii B***** A***** şi BOGDAN RADU- DANIEL, în calitate de moştenitori ai defunctului Bogdan Ioan, decedat la data de 01.09.2012, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul profesional al Cabinetului de avocat Vrâncean Nicolae, în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv Şcolar „DINAMO” Braşov şi în consecinţă: Obligă pârâtul Clubul Sportiv Şcolar „Dinamo” Braşov la calcularea diferenţei dintre drepturile cuvenite fostului salariat Bogdan Ioan, decedat la data de 01.09.2012, potrivit legii şi cele efectiv încasate aferente perioadei 01.01.2010- 13.05.2011. Obligă pârâtul la plata către reclamanţi, în calitate de moştenitori ai defunctului Bogdan Ioan, a drepturilor salariale calculate potrivit petitului 1 al cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii drepturilor şi până la data plăţii efective, pentru fiecare lună în parte. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 28.10.2015, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2175/2015 din 28.10.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2015, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2015