C******* D* V*****
ReclamantS***** V***** S****
PârâtRespinge ca nefondată acţiunea civilă obligaţie de a face formulată de reclamantul Caracudă Vasile împotriva pârâtul S***** V***** S****. Cu apel. Pronunţată azi, 22 aprilie 2014 în şedinţă publică.
Hotarare 362/2016 din 22.04.2016Admite cererea formulată de pârât prin care solicită un nou termen de judecată pentru a se putea prezenta ?i cel de-al doilea martor, respectiv Lazăr Gherghina, pe care s-a obligat să-l aducă la instan?ă în vederea audierii, martorul neputând fi prezent la termenul de astăzi fiind plecat din localitate. Pentru ca pârâtul să depună o copie de pe sentinţa civilă nr.1688 din 14.12.2011 pronunţată în dosar nr.3273/329/2011 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele, pentru a fi comunicată şi reclamantului. Amână cauza la data de 22 aprilie 2016 pentru când părţile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată azi, 1 aprilie 2016 în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 01.04.2016Admite probele solicitate de părţi, urmând a se cita martorii propuşi de reclamant Păcălici Costinel Cristian din Turnu Măgurele, strada Alexandru Vlahuţă, nr.43, judeţul Teleorman şi Carvaci Alexandru din Turnu Măgurele, strada Nucilor, nr.18, judeţul Teleorman; pârâtul urmând a se prezenta cu doi martori la termenul următor pentru a fi audiaţi. Amână cauza la data de 1 aprilie 2016 pentru când se vor cita martorii reclamantului, părţile având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată azi, 4 martie 2016 în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 04.03.2016Acordă un nou termen de judecată pentru a se emite adresă către reclamant pentru a specifica dacă în?elege să-l cheme în judecată pe pârâtul S***** V***** S**** sau pe pârâtul Stoicea Vasile Sorin, întrucât la termenul de astăzi pârâtul prezent a arătat că este vecin cu reclamantul ?i că se nume?te S***** V***** S****. De asemenea, fa?ă de solicitarea reclamantului pentru a se desemna un avocat din oficiu, se va pune în vedere reclamantului să precizeze dacă în?elege să formuleze cerere de ajutor public judiciar, în caz afirmativ, se pune în vedere reclamantului că potrivit art.14 din OUG 51/2008, cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza care sunt membrii familiei, prin familie în?elegându-se so?, so?ie, copii, ?i dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor. Să precizeze ?i să dovedească cu acte care îi este cuantumul veniturilor pe care le realizează. Amână cauza la data de 4 martie 2016 pentru când se va cita reclamantul, pârâtul având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată azi, 5 februarie 2016 în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 05.02.2016