Dosar 2135/3/2015 din 23.01.2015

procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2135/3/2015
Data dosar:
23.01.2015
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VII-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Admite cererea

    Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar K*** R************ S***. În temeiul art.175 alin. 1 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei debitorului S.C. MEDIAFAX S.A., cu reinserţia acestuia în circuitul economic. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comertului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 12.05.2022

    Hotarare 2285/2022 din 12.05.2022
  • Sedinta din data de 09.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână pronunţarea

    amână pronun?area la data de 12.05.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2022
  • Sedinta din data de 21.03.2022 la ora 10:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 21.03.2022
  • Sedinta din data de 17.01.2022 la ora 10:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, realizarea planului de reorganizare confirmat

    Incheiere de sedinta din 17.01.2022
  • Sedinta din data de 15.11.2021 la ora 10:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, realizarea planului de reorganizare confirmat

    Incheiere de sedinta din 15.11.2021
  • Sedinta din data de 06.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, realizarea planului de reorganizare confirmat

    Incheiere de sedinta din 06.09.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 10:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii, realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 01.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    pentru îndeplinirea de către administratorul judiciar a obligaţiilor stabilite în sarcina sa

    Incheiere de sedinta din 01.02.2021
  • Sedinta din data de 30.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Admite cererea

    În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014, confirmă modificarea planului de reorganizare al debitoarei S.C. MEDIAFAX S.A., plan propus de debitoare prin administrator special. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 01.02.2021. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 30.10.2020.

    Hotarare intermediara 4533/2020 din 30.10.2020
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronuntarea la data de 30.10.2020. Pronuntarea hotarârii se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 12.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână pronunţarea

    Pentru continuarea procedurii şi realizarea planului de reorganizare Amână pronunţarea la data de 27.10.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 12.10.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2020
  • Sedinta din data de 13.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 13.07.2020
  • Sedinta din data de 13.04.2020 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Presedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.

    Rezolutie din 13.04.2020
  • Sedinta din data de 20.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 20.01.2020
  • Sedinta din data de 09.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 09.09.2019
  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 10.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 10.12.2018
  • Sedinta din data de 17.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 17.09.2018
  • Sedinta din data de 02.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi realizarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 02.04.2018
  • Sedinta din data de 18.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Alte soluţii

    Respinge excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii formulării cererii de deschidere a procedurii falimentului şi excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiate. Respinge cererea de deschidere a procedurii falimentului debitoarei, ca neîntemeiată. În temeiul art. 139 din Legea nr.85/2014, confirmă planul de reorganizare al debitoarei S.C. MEDIAFAX S.A., astfel cum a fost modificat. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 02.04.2018. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2017.

    Hotarare intermediara 7550/2017 din 18.12.2017
  • Sedinta din data de 04.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.12.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2017
  • Sedinta din data de 11.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 11.09.2017
  • Sedinta din data de 22.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de D******* G******* R******** A F********* P****** Î* R************ A************* F****** P***** C************* M*******

    Incheiere de sedinta din 22.05.2017
  • Sedinta din data de 27.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 27.03.2017
  • Sedinta din data de 30.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru discutarea cererii de trecere la faliment si pentru confirmarea/infirmarea planului de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 30.01.2017
  • Sedinta din data de 28.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru citarea creditorilor prin BPI

    Incheiere de sedinta din 28.11.2016
  • Sedinta din data de 03.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva adunării creditorilor din data de 15 iulie 2016 în care a fost votat planul de reorganizare

    Incheiere de sedinta din 03.10.2016
  • Sedinta din data de 16.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, întocmirii şi publicării în BPI a tabelului definitiv de creanţe, analizarea oportunităţii reorganizării

    Incheiere de sedinta din 16.05.2016
  • Sedinta din data de 18.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    pentru solutionarea contestatiilor precum si pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 18.01.2016
  • Sedinta din data de 05.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Alte soluţii

    Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a creanţei formulată de creditorul S.C. ,,MEDIAPRO MUSIC ENTERTAINMENT,, SRL în contradictoriu cu debitorul S.C. MEDIAFAX S.A., prin administrator special şi cu administratorul judiciar al debitorului, K*** R************ S***, ca nefondată şi, ca urmare, respinge cererea de declarare a creanţei formulată de acest creditor, ca tardiv formulată. Cu drept de a formula apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, . Apelul va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi 05.10.2015.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2015
  • Sedinta din data de 10.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Admite cererea

    Admite cererea creditorului S.C. PUBLIONE MEDIA S.R.L. de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului S.C. ,,MEDIAFAX ,, S.A. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva S.C. ,,MEDIAFAX ,, S.A. Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 24.07.2015; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 14.08.2015; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 09.09.2015; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 20.08.2015. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe K*** R************ S*** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie provizorie de 3000 lei din averea debitorului. În temeiul art.73 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la 05.10.2015. Executorie. Cu drept de a formula apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, . Apelul va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi 08.06.2015.

    Hotarare intermediara 5479/2015 din 10.06.2015
  • Sedinta din data de 08.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.06.2015 Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi 08.06.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2015
  • Sedinta din data de 18.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C16
  • Amână cauza

    Instanţa, apreciind că în baza înscrisurilor de la dosar nu se poate stabili că debitoarea aparţine unui grup de societăţi şi că acest complet este legal învestit, pune în vedere părţilor să facă dovada apartenenţei la un grup de societăţi, cu extras ONRC şi acte constitutive.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2015
  • Sedinta din data de 30.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Amână cauza

    Faţă de dispoziţiile art. 185, alin 3 din Legea 85/2014, art. 114 ind. 24 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti ( „La data înregistrării unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, grefierul registrator verifică dacă există pe rol un dosar de insolvenţă aparţinând unei alte societăţi care face parte din acelaşi grup de societăţi, potrivit menţiunii din cerere, respectiv din declaraţia depusă de debitor potrivit art. 67 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, sau a listei cuprinzând membrii grupului, prevăzută de art. 194 din aceeaşi lege. Dacă s-a înregistrat un asemenea dosar, dosarul înregistrat ulterior, ce vizează o persoană juridică din acelaşi grup de societăţi, se repartizează manual aceluiaşi judecător- sindic”) şi în vederea respectării principiului cooperării reglementat de art. 5, pct. 39 din Legea 85/2014, va înainta prezentul dosar către completul C16 în vederea dispunerii măsurilor necesare.

    Incheiere de sedinta din 30.04.2015
  • Sedinta din data de 12.03.2015 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 12.03.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD