G****** B**************
InculpatÎn baza art. 375 Cod procedură penală, instanţa admite cererea inculpatului de a beneficia de procedura recunoaşterii învinuirii. 1.În baza art. 335 alin. 1 Cod penal, art. 38 al.1 Cod penal, art. 396 al. 10 Cod de Procedură Penală, stabileşte pentru inculpatul GERGELY BALAZS CRISTIAN pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă săvârşită la data de 30.01.2015. 2.În baza art. 336 al.1 Cod penal, art. 38 Cod penal, art. 396 al. 10 Cod de Procedură Penală, stabileşte pentru inculpatul GERGELY BALAZS CRISTIAN pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă săvârşită la data de 30.01.2015 În baza art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal contopeşte cele două pedepse aplicate, stabilind o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, conform art. 39 al. 1 lit. b) Cod penal. În baza art. 83 al. 1 Cod penal raportat la art. 84 al. 1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 83 al. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunal Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 al. 2 lit. b) Cod penal inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată totală de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 252 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Prezenta sentinţă penală se va comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, conform art. 576 alin. 1 Cod de Procedură Penală.
Hotarare 270/2015 din 09.12.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 9.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2015Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii şi acordă termen de judecată la data de 25.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 14.10.2015