E** K** R****** S**
PetentT***** M*****
IntimatAnulează cererea formulată de SC E** K** R****** S** în calitate de reprezentant al EOS Investment RO GmbH, pentru învestirea cu formulă executorie a contractului de credit încheiat la data de 07.10.2008 între ING Bank şi T***** M*****-Sorana. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 17.09.2015.
4566/2015 din 17.09.2015Având în vedere faptul că pe rolul instanţei a mai fost înregistrată o cauză având aceleaşi părţi, obiect şi cauză ce a făcut obiectul dosarului nr. 20936/55/2014 repartizată completului C13.Ţinând seama de dispoziţiile art. 962 din Regulamentul HCSM 387/2005, conform căruia, „Dacă se constată că pe rolul instanţei există sau au existat cel puţin două cereri formulate de aceeaşi parte, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză, toate cererile vor fi judecate de către primul complet învestit, dacă cererile nu au fost soluţionate încă, precum şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194 - 197 din Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.Având în vedere că prin încheierea nr. 12260/2014, cererea ce a format obiectul dosarului 20936/55/2014 a fost anulată. Se va transpune prezenta cauză la C 13 – primul complet investit .
din 15.09.2015