A**** V* D*****
InculpatR** V* N******
InculpatG****** E****
Parte vătămată1. În baza art. 233 alin. 1, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ANTON DANIEL, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ”tâlhărie” (faptă din 25.09.2015 – persoană vătămată G****** E****). În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat se Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bisericii Sf. Constantin şi Elena din sat Zănoaga, com. Dumbrava, jud. Prahova sau a Primăriei com. Dumbrava, jud. Prahova, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Prahova. În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere ?i a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 241 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 10467/P/2015 din 30.09.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Potrivit art. 399 alin. 4 Cod procedură penală, hotărârea în privin?a măsurii preventive este executorie ?i va fi comunicată, potrivit art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, organului de poliţie desemnat cu supravegherea – I.P.J. Prahova - Serviciul de Investiga?ii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, precum ?i unită?ii de poli?ie în raza căruia locuie?te inculpatul. Având în vedere infracţiunile săvârşite de inculpat, în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Rus Nicolae, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. 2. În baza art. 233 alin. 1, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul RUS NICOLAE, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ”tâlhărie” (faptă din 25.09.2015 – persoană vătămată G****** E****). În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat se Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bisericii Sf. Constantin şi Elena din sat Zănoaga, com. Dumbrava, jud. Prahova sau a Primăriei com. Dumbrava, jud. Prahova, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Prahova. În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere ?i a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 241 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 10467/P/2015 din 30.09.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Potrivit art. 399 alin. 4 Cod procedură penală, hotărârea în privin?a măsurii preventive este executorie ?i va fi comunicată, potrivit art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, organului de poliţie desemnat cu supravegherea – I.P.J. Prahova - Serviciul de Investiga?ii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, precum şi unităţii de poliţie în raza căruia locuie?te inculpatul. Având în vedere infracţiunile săvârşite de inculpat, în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Rus Nicolae, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 19, art. 25 şi 397 Cod procedură penală, în referire la art. 1349, 1357-1358 Cod Civil, admite acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată G****** E**** ?i obligă inculpaţii Anton Daniel şi Rus Nicolae, în solidar, la plata sumei de 500 lei către aceasta, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Anton Daniel la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei este aferentă fazei de urmărire penală. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Rus Nicolae la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Ploieşti, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 18.02.2016.
Hotarare 326/2016 din 18.02.2016Amână pronunţarea la data de 18.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2016În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 10467/P/2015 din 24.11.2015, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, şi pe cale de consecinţă dispune începerea judecăţii privind pe inculpaţii: - ANTON DANIEL, , pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cp. - RUS NICOLAE, , pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cp. Stabileşte termen de judecată la data de 04.02.2016, sala 2, ora 09:00, pentru când se vor cita inculpaţii şi persoana vătămată. Stabileşte termen de pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, faţă de inculpaţii Anton Daniel şi Rus Nicolae la data de 07.01.2016 în şedinţă publică. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.01.2016.
Incheiere camera preliminara din 07.01.2016În temeiul art. 362 Cod procedură penală, în referire la art. 208 alin. 5, art. 207 alin. 4 Cod procedură penală şi art. 2151 alin. 8 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar a inculpaţilor: - ANTON DANIEL, , - RUS NICOLAE, , dispusă prin Ordonanţa nr. 10467/P/2015 din 30.09.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia. Respinge cererea inculpaţilor de modificare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României. Atrage atenţia inculpaţilor Anton Daniel şi Rus Nicolae că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată inculpatului, I.P.J. Prahova - Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei şi Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore, de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.01.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 07.01.2016În temeiul art. 348 al. 2 raportat la art. 207 alin. 4 si 7 şi art. 211 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, faţă de inculpatul ANTON DANIEL, fiul lui , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cp, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 10467/P/2015 din data de 30.09.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, măsură pe care o menţine. În temeiul art. 348 al. 2 raportat la art. 207 alin. 4 si 7 şi art. 211 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, faţă de inculpatul RUS NICOLAE, fiul lui , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 Cp, măsură dispusă prin Ordonanţa nr. 10467/P/2015 din data de 30.09.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, măsură pe care o menţine. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 205 alin. 1 Cod procedură penală, cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru inculpaţi şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 26.11.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 26.11.2015