D********* E****
ReclamantP***** M****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta D********* E**** în contradictoriu cu pârâtul P***** M****. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Curtea de Argeş Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 aprilie 2017.
Hotarare 831/2017 din 26.04.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 26.04.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorul ales al reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 12 aprilie 2017 şi pune în vedere părţilor ca până la termenul de judecată acordat să formuleze concluzii scrise asupra fondului cauzei. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 1 martie 2017.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017Constată că în baza art. 85 alin. 1 şi 2 Cod Procedură Civilă, pârâtul o mandatează pe fiica sa, Nodea Laura Mariana, să îi reprezinte interesele în această cauză. În temeiul art. 222 Cod procedură civilă, admite cererea de amânare a cauzei formulată de pârât prin mandatar pentru a permite acestuia să îşi angajeze un apărător calificat. Atrage atenţia pârâtului că este singurul termen de judecată acordat în vederea angajării unui apărător calificat. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar toate actele de care înţelege să se folosească în acest proces. Amână judecarea cauzei la data de 1 martie 2017. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Admite obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamanta D********* E****, prin apărător ales. Dispune expertului refacerea schiţelor anexate şi corelarea lor cu textul raportului. Amână judecarea cauzei la data de 14 decembrie 2016. Se citează pârâtul conform dispoziţiilor art. 153 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 19.10.2016Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă. Se citează pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă. Se revine cu adresă către doamna expert Dinu Diana Viorela, pentru a depune la dosarul cauzei până la termenul următor, originalul lucrări de expertiză şi dovezile de convocare ale părţilor cu confirmare de primire, cu respectarea dispoziţiilor legale. Reclamanta are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 19 octombrie 2016 . Pronunţată în şedinţa publică de la 7 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 07.09.2016Constată că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze pricina. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de şase luni. Încuviinţează probele solicitate de reclamantă respectiv: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba cu expertiză în specialitatea topografie. Se citează pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar orice act de proprietate din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului teren ce face obiectul cauzei. Desemnează expert în specialitatea topografie pe doamna Dinu Diana Viorela, cu acelaşi onorariu în sumă de 1000 lei, ce a fost achitat anterior de către reclamată conform chitanţei . nr. 7118174/1/15.01.2016 eliberată de CEC Bank Curtea de Argeş. Se emite adresă către doamna expert Dinu Diana Viorela, pentru a întocmi o nouă lucrare de expertiză având în vedere tot obiectivele menţionate la fila 159 din dosar, urmând să citeze pârâtul la adresa din Curtea de Argeş, str. Liniei nr. 37, judeţul Argeş. Totodată i se aduce la cunoştinţă obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, raportul de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Pune în vedere expertului ca pentru realizarea lucrării să aibă în vedere înscrisurile de la dosar, depoziţiile martorilor, explicaţiile părţilor, urmând a anexa lucrării orice alte informaţii solicitate de la alte instituţii sau obţinute de la părţi care nu se regăsesc la dosarul cauzei şi care au fost necesare pentru realizarea lucrării. Reclamanta are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 7 septembrie 2016 . Pronunţată în şedinţa publică de la 29 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 29.06.2016Se citează pârâtul Purcoi Marian, la adresa din Curtea de Argeş, str. Liniei nr. 37, judeţul Argeş, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prev. de art. 358 Cod procedură civilă. Se reia toată procedura privind competenţa, durata estimativă de soluţionare a cauzei şi probele. Constată că raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de către doamna expert Dinu Diana Viorela este nul. Reclamanta are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2016 . Pronunţată în şedinţa publică de la 15 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.06.2016Admite cererile de amânare a cauzei pentru lipsa raportului de expertiză formulate de reclamantă, apărătorul acesteia şi expertă. Se revine cu adresă către doamna expert Dinu Diana Viorela pentru a efectua şi depune lucrarea în exemplare suficiente pentru a fi comunicată şi părţilor, cu menţiunea că este ultimul termen acordat în acest sens, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Se citează pârâtul la adresa din cererea de chemare în judecată şi la adresa rezultată în urma verificărilor în baza de date aflată la grefa instanţei. Se emite adresă către Poliţia Curtea de Argeş pentru a preciza dacă pârâtul locuieşte la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Reclamanta are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2016 . Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 18.05.2016Admite cererea doamnei expert Dinu Diana Viorela de amânare a cauzei în vederea depunerii lucrării. Se revine cu adresă la experta Dinu Diana Viorela pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, raportul de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă, atrăgându-i atenţia că termenul următor este ultimul termen la care trebuie să depună lucrarea în termen legal conform art. 336 C.pr.civ., în caz contrar urmează a se dispune amendarea sa. Se citează pârâtul cu menţiunea să depună la dosar orice act de proprietate pe care îl deţine din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului teren ce face obiectul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.04.2016Admite cererea reclamantei de amânare a cauzei în vederea efectuării raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie; Se emite adresă către experta Dinu Diana Viorela pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, raportul de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a expertei Dinu Diana Viorela şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Se citează pârâtul cu menţiunea să depună la dosar orice act de proprietate pe care îl deţine din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului teren ce face obiectul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 13 aprilie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 24.02.2016Aplică pârâtului disp. art. 358 Cod procedură civilă. Desemnează prin tragerea la sorţi efectuată în şedinţa de judecată, expert pe doamna Dinu Diana Viorela, în specialitatea topografie, stabilind onorariul provizoriu în sumă de 1000 lei, în sarcina reclamantei, care va răspunde la următoarele obiective: - Va identifica şi releva în schiţă cu vecinătăţi terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 144382/10.02.2014, urmând a avea în vedere şi raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 598/216/2010 al Judecătoriei Curtea de Argeş, care a stat la baza sentinţei civile nr. 1340/18.11.2011. - Va identifica şi releva în schiţă cu vecinătăţi terenul la care se referă pârâtul, urmând a transpune în schiţă suprapunerile existente între cele două terenuri. Pune în vedere reclamantei, ca în termen de 5 zile de la prezenta, să depună la dosar, prin serviciul registratură, dovezile de achitare a onorariului provizoriu pentru expertul desemnat, în cuantumul şi modalitatea stabilite de instanţă, sub sancţiunea decăderii din probă, în temeiul art. 262 alin.3 Cod procedură civilă. Se emite adresă către experta Dinu Diana Viorela pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea şi obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei până la termenul următor, raportul de expertiză cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a expertei Dinu Diana Viorela şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Se citează pârâtul cu menţiunea să depună la dosar orice act de proprietate pe care îl deţine din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului teren ce face obiectul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 24 februarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.01.2016Încuviinţează probele solicitate de reclamantă respectiv: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba cu expertiză în specialitatea topografie. Prorogă administrarea probei cu expertiză în specialitatea topografie după administrarea probei cu interogatoriul pârâtului. Constată că obiectivele expertizei au fost depuse în scris la dosar la fila 159. Se citează pârâtul cu menţiunea chemării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar orice act de proprietate din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului teren ce face obiectul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 13 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 9 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 09.12.2015Amână judecarea cauzei la data de 9 decembrie 2015 pentru a se comunica pârâtului precizarea acţiunii şi înscrisul ataşat acesteia. Se comunică pârâtului precizarea acţiunii şi înscrisul ataşat acesteia. Pune în vedere părţilor să formuleze în scris obiectivele pentru expertiza în specialitatea topografie şi să le depună la dosar până la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015