Dosar 2162/62/2014 din 04.08.2015

contract administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2162/62/2014
Data dosar:
04.08.2015
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
contract administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.07.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Admitere recurs

    Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. „MORANI IMPEX” S.R.L. Zărneşti împotriva sentinţei civile nr.493/CA/16.04.2015, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează în parte, în ce priveşte soluţia dată asupra acţiunii introductive de instanţă şi, rejudecând în aceste limite: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Oraşul Zărneşti în contradictoriu cu pârâta S.C. „MORANI IMPEX” S.R.L. Zărneşti. Menţine sentinţa atacată în ce priveşte soluţia de respingere a cererii reconvenţionale formulate de pârâta-reclamantă reconvenţional S.C. „MORANI IMPEX” S.R.L. Zărneşti în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional Oraşul Zărneşti. Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Oraşul Zărneşti împotriva sentinţei civile nr.493/CA/16.04.2015, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată, în condiţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, azi data de 1 iulie 2016.

    Hotarare 543/2016 din 01.07.2016
  • Sedinta din data de 30.06.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 01.07.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2016
  • Sedinta din data de 23.06.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână pronunţarea

    În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (1) Cod procedură ciivlă, pentru a acorda recurentei reclamante posibilitatea de a depune concluzii scrise, admite cererea formulată de către acesta şi, în consecinţă, dispune amânarea pronunţării la data de 30.06.2016. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 alin.(2) Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2016
  • Sedinta din data de 16.06.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2016, în condiţiile art. 396 alin.(2) Cpc.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2016
  • Sedinta din data de 02.06.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la cererea reprezentantului convenţional al recurentei pârâte S* M***** I**** S** la data de 16.06.2016 pentru când acesta va formula apărări faţă de nota de şedinţă depusă de către recurentul reclamant oraşul Zărneşti şi comunicată acestuia în şedinţa publică. La următorul termen de judecată, instanţa va pune din oficiu în discuţia părţilor, prescripţia extinctivă a unei părţi din sumele solicitate de recurenta reclamantă ca despăgubirii faţă de data depunerii acţiunii şi faţă de prezumtiva dată de naştere a dreptului la acţiune, în sens material, pentru fiecare investiţie în parte.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2016
  • Sedinta din data de 05.05.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână cauza

    Pentru ca recurenta reclamantă Or Zărneşti să depună la dosar, o situaţie defalcată în care să prezinte fiecare investiţie pretins neefectuată de către recurenta pârâtă şi pentru care solicită acordarea de despăgubirii, cu indicarea sumei aferente investiţiei şi a datei la care pretinde că trebuia efectuată această investiţie, cu indicarea temeiul de drept pentru acesta. Pune în vedere acesteia să comunice un exemplar părţii adverse cu 5 zile înainte de termenul de judecată şi să depună la dosar dovada de comunicare. La următorul termen de judecată va pune în discuţie prescripţia extinctivă a unei părţi din sumele solicitate de recurenta reclamantă

    Incheiere de sedinta din 05.05.2016
  • Sedinta din data de 31.03.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Repus pe rol

    Întrucât instanţa apreciază că în cauză se impun noi lămuriri, văzând prevederile art.400 Cpc, repune cauza pe rol şi acordă termen de judecată la data de 5.05.2016, pentru când se vor cita părţile.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2016
  • Sedinta din data de 17.03.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână pronunţarea

    Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei în condiţiile art.396 alin2 Cpc la data de 31.03.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2016
  • Sedinta din data de 18.02.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână cauza

    Pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la doar şi pentru ca intimata prin reprezentant conveţional să indice prin notă de şedinţă în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii, sediul societăţii Colen Impex SRL, s-a acordat termen la data de 17.03.2016

    Incheiere de sedinta din 18.02.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână cauza

    pentru ca recurentul reclamant oraşul Zărneşti să depună la dosar înscrisurile dispuse de instanţă

    Incheiere de sedinta din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 26.11.2015 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al recurentei pârâte,pentru studiul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acordă termen de judecată la data de 14.01.2016.

    Incheiere de sedinta din 26.11.2015
  • Sedinta din data de 22.10.2015 la ora 9:00

    Complet: Recurs C4 nou
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al recurentei pârâte S* M***** I**** S** şi acordă termen de judecată la data de 26.11.2015

    Incheiere de sedinta din 22.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD