C****** I* D** R***
InculpatI********* Ş* A********
InculpatC****** I*****
Parte civilăS******** D* A******** J******* P******
Parte civilăS******* J******* D* U****** P*******
Parte civilă1. În baza art.396 alin.6 C.p.pen. rap.la art 16 lit.f C.p.pen. încetează procesul penal pentru inculpatul CHIRCIU DAN RADU, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2), (4) din Codul penal din 1968. În baza art. 178 alin. (1), (2) din C.p. din 1968 rap. la art. 5 alin1. C.p. cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul CHIRCIU DAN RADU, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de ucidere din culpă (faptă din 20.08.2010) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a-II-a şi b C. pen. din 1968, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei închisorii. În baza art.71 C. pen. din 1968, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a-II-a şi b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 C.pen. din 1968 dispune suspendarea condi?ionată a executării pedepsei de 1 an ?i 6 luni închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani ?i 6 luni conform art.82 alin.1 din C.pen. din 1968 . În baza art. 71 al.5 C.p. din 1968 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În temeiul art.83 alin.1 C.pen. din 1968 i se atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că în situaţia săvârşirii de către acesta, pe parcursul termenului de încercare a unei noi infracţiuni, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art.84 C.pen. din 1968 i se atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că în cazul neîndeplinirii obliga?iilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, până la expirarea termenului de încercare, atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie, afară de cazul când cel condamnat dovede?te că nu a avut putin?a de a îndeplini obliga?iile. 2. În baza 396 alin. (5) Cod procedură penală cu referire la art. 17 alin. (2) Cod procedură penală şi art. 16 alin. (1) lit. c) Cod de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Iorgulescu Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1), (2) din C.p. din 1968 ?i vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2), (4) din Codul penal din 1968. Respinge cererea formulată de inculpatul Iorgulescu Alexandru de obligare a statului la cheltuieli judiciare, ca neîntemeiată. În temeiul art.397 C.p.p. rap. la art.19 C.p.p., cu aplic. art.998 C.Civ.de la 1864, admite în parte actiunea civilă formulată de partea civilă C****** I***** si obligă partea responsabilă civilmente Societatea Comercială de Asigurare Uniqa SA la plata următoarelor sume: 50.000 Euro (pentru vătămarea corporală suferită) cu titlu de daune morale ?i 40.000 Euro (pentru decesul fiului) cu titlu de daune morale. În temeiul art.397 C.p.p. rap. la art.19 C.p.p., cu aplic. art.998 C.Civ.de la 1864, admite în parte actiunea civilă formulată de partea civilă Chirciu Melania si obligă partea responsabilă civilmente Societatea Comercială de Asigurare Uniqa SA la plata sumei de 40.000 Euro cu titlu de daune morale. În temeiul art.397 C.p.p. rap. la art.19 C.p.p., rap.la art.320 alin.1 din Legea nr.95/2006 cu aplic. art.998 C.Civ.de la 1864, admite actiunea civilă formulata de S******* J******* D* U****** P******* si obligă partea responsabilă civilmente Societatea Comercială de Asigurare Uniqa SA la plata sumei de 1433,48 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art.397 C.p.p. rap. la art.19 C.p.p., rap.la art.320 alin.1 din Legea nr.95/2006 cu aplic. art.998 C.Civ.de la 1864, admite actiunea civilă formulata de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Bucureşti si obligă partea responsabilă civilmente Societatea Comercială de Asigurare Uniqa SA la plata sumei de 5778,8 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art.397 C.p.p. rap. la art.19 C.p.p., rap.la art.320 alin.1 din Legea nr.95/2006 cu aplic. art.998 C.Civ.de la 1864, admite actiunea civilă formulată de Spitalul de Ortopedie Traumatologie şi Recuperare Medicală - Eforie Sud si obligă partea responsabilă civilmente Societatea Comercială de Asigurare Uniqa SA la plata sumei de 10.710 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art.397 C.p.p. rap. la art.19 C.p.p., rap.la art.320 alin.1 din Legea nr.95/2006 cu aplic. art.998 C.Civ.de la 1864, admite actiunea civilă formulata de Spitalul Clinic Jude?ean de Urgen?ă ,,Sf.Apostol Andrei,, Constan?a si obligă partea responsabilă civilmente Societatea Comercială de Asigurare Uniqa SA la plata sumei de 14.330 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art.276 alin.4 C.proc.pen. rap.la art.274 alin.3 C.proc.pen. obligă partea responsabilă civilmente Societatea Comercială de Asigurare Uniqa SA la plata sumei de 6746,69 lei reprezentând cheltuielile judiciare suportate de păr?ile civile C****** I***** ?i Chirciu Melania. În temeiul art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate în privinţa inculpatului Iorgulescu Alexandru rămân în sarcina statului. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul Chirciu Dan Radu la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 2000 lei. În temeiul art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţul Chirciu Dan Radu în cuantum de 230 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.12.2018.
Hotarare 2801/2018 din 20.12.2018Amana pronuntarea la data de 20.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2018Amana pronuntarea la data de 17.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2018Amana pronuntarea la data de 03.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2018În temeiul art. 100 alin.4 pct.b) C.p.p., respinge obiec?iunile la raportul de expertiză tehnică auto, formulate de către păr?ile civile Chirciu Melania ?i C****** I*****, prin apărător ales, ca neîntemeiate. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică ,astăzi, 12.11.2018.
Incheiere de sedinta din 12.11.2018În vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpatul Chirciu. Cu privire la obiecţiune formulate, amână pronunţarea la data de 12.11.2018.
Incheiere de sedinta din 05.11.2018În vederea comunicării părţilor raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018În vederea depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 21.06.2018readministrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 10.05.2018lipsa raportului de expertiză tehnică auto
Incheiere de sedinta din 29.03.2018lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.02.2018lipsa raportului de expertiză tehnică auto
Incheiere de sedinta din 18.01.2018lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.11.2017în vederea întocmirii raportului de expertiză tehnică auto
Incheiere de sedinta din 12.10.2017lipsa raportului de expertiza medico-legala
Incheiere de sedinta din 07.09.2017faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală şi pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 08.06.2017întocmire raport de expertiză medico-legală
Incheiere de sedinta din 04.05.2017AUDIERE MARTOR
Incheiere de sedinta din 06.04.2017pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 23.03.2017audierea părţii civile Chirciu Melania şi a martorului pe latura civilă Moiseii Lixandru
Incheiere de sedinta din 09.03.2017pentru audierea persoanei vătămate C****** I*****
Incheiere de sedinta din 09.02.2017pentru audierea părţii civile C****** I*****
Incheiere de sedinta din 12.01.2017readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală
Incheiere de sedinta din 24.11.2016pentru introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente şi a părţii civile Chirciu Melania
Incheiere de sedinta din 27.10.2016LIPSĂ PROCEDURĂ SPITALUL DE ORTOPEDIE CONSTANŢA
Incheiere de sedinta din 22.09.2016lipsa procedura persoana vatamata
Incheiere de sedinta din 04.08.2016