F***** N* C**** F***
CondamnatÎn baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V.C.pen. şi art. 6 N.C.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul FLOREA CEZAR FLORO, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiesti, in executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.62/2014 , pronunţată de Judecătoria sector nr.4 Bucuresti şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2015.
Hotarare 2324/2015 din 11.12.2015amana pronuntarea la 11.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015