A***** O*****
Apelant InculpatB***** A***
Intimat InculpatB***** M***** C*********
Apelant InculpatF***** G******
Apelant InculpatG****** V***** C*****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Direc?ia de Investigare a Infrac?iunilor de Criminalitate Organizată ?i Terorism – Biroul Teritorial Sibiu şi inculpatul Bîrcea Cornel împotriva sentinţei penale nr. 91 pronunţată la 30.09.2015 de Tribunalul Sibiu, Secţia penală în dosarul nr. 2194/85/2015 şi în consecinţă : Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată numai sub aspectul duratei termenul de supraveghere stabilit în privinţa inculpaţilor Haţegan Vasile, Munteanu Ioan Călin şi Mureşan Ilie Rareş, a individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului apelant Bîrcea Cornel şi a stabilirii cuantumului cheltuielilor judiciare , şi procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite : I. Majorează durata termenului de supraveghere stabilit în privinţa inculpaţilor Haţegan Vasile, Munteanu Ioan Călin şi Mureşan Ilie Rareş , după cum urmează: - la 4 ani în ce-l priveşte pe inculpatul Haţegan Vasile, - la 3 ani în ce-l priveşte pe inculpatul Munteanu Ioan Călin , - la 3 ani în ce-l priveşte pe inculpatul Mureşan Ilie Rareş. II. În temeiul art. 91 alin. 1 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare aplicată inculpatului Bîrcea Cornel sub supraveghere. În temeiul art. 92 alin. 1 din Codul penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data pronunţării prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) din Codul penal obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sibiu . În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal raportat la art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Bîrcea Cornel va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mediaş – Administraţia Publică Locală pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. c) – e) din Codul penal se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 94 alin. 2 din Codul penal supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a) şi b), alin. 3 din Codul penal , pe durata termenului de supraveghere, se realizează de către Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 94 alin. 3 din Codul penal Serviciul de Probaţiune Sibiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. a) şi b) din Codul penal , precum şi în alin. 3 într-un termen cât mai scurt de la data pronunţării prezentei decizii penale. În temeiul art. 91 alin. 4 din Codul penal raportat la art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Bîrcea Cornel asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 din Codul penal , în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. Un exemplar al prezentei decizii se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu . Constată încetată de drept măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul Bîrcea Cornel. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală obligă pe inculpatul Bîrcea Cornel la plata sumei de 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru faza de urmărire penală şi faza de judecată în primă instanţă, iar pe fiecare din ceilalţi inculpaţi la plata sumei de câte 4.510 lei , cu acelaşi titlu . Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale . Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii A***** O*****, B***** M***** C*********, F***** G******, Nicula Cosmin, Nicula Liviu Casian şi Mureşan Ilie Rareş împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 424 alin. 3 din Codul de procedură penală şi art. 72 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor A***** O*****, B***** M***** C*********, F***** G******, Nicula Cosmin, Nicula Liviu Casian, durata reţinerii şi arestării preventive , după cum urmează : - inculpatului A***** O***** durata reţinerii şi arestului preventiv din 18.07.2015, până la data de 22.12.2015; - inculpatului B***** M***** C*********, durata reţinerii pe timp de 24 de ore din data de 07.05.2015 şi durata arestului preventiv din 08.05.2015, până la data de 22.12.2015; - inculpatului F***** G******, durata reţinerii pe timp de 24 de ore din data de 07.05.2015 şi durata arestului preventiv din 8.05.2015, până la data de 22.12.2015; - inculpatului Nicula Cosmin, durata reţinerii pe timp de 24 de ore din data de 07.05.2015 şi durata arestului preventiv din 8.05.2015, până la data de 22.12.2015. - inculpatului Nicula Liviu Casian, durata reţinerii pe timp de 24 de ore din data de 07.05.2015 şi durata arestului preventiv din 08.05.2015, până la data de 22.12.2015. În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă pe numiţii inculpaţi apelanţi A***** O*****, B***** M***** C*********, F***** G******, Nicula Cosmin, Nicula Liviu Casian, Mureşan Ilie Rareş la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în procedura apelului. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală restul cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariile parţiale ale apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii intimaţi B***** A*** , Munteanu Ioan Călin şi Haţegan Vasile în sumă de câte 90 lei, precum şi onorariul apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 195 lei pentru asistenţa judiciară gratuită pentru persoana vătămată minoră Bunaci Andreea Daniela se vor avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.12. 2015.
Hotarare 1185/2015 din 22.12.2015Stabileşte termen de pronunţare la data de 22.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2015la cererea inc. intimat H.V. ptr. angajare de apărător
Incheiere de sedinta din 09.12.2015În baza art. 208 alin. 4) din Codul de procedură penală cu aplicarea art. 207 alin. 4) din Codul de procedură penală menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţii: A***** O*****, B***** M***** C*********, F***** G******, Nicula Cosmin şi Nicula Liviu Casian toţi deţinuţi în Penitenciarul Aiud. În baza art. 208 alin. 5) din Codul de procedură penală cu aplicarea art. 207 alin. 4) din Codul de procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Bîrcea Cornel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2015.
Incheiere de sedinta din 24.11.2015