B****** G*****
Petent CondamnatSP 1310/2015 Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat B****** G*****, deţinut în Penitenciarul Bistriţa, în executarea pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 136/2008 a Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Potrivit art.587 alin.2 Cod proc.penală, stabileşte termen de reiterare a cererii pe data de 29 iulie 2015. În baza art.275 Cod proc.penală, obligă pe petent să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Covrig-Cudrec Claudia-Otilia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 26 mai 2015.
Hotarare 1310/2015 din 26.05.2015- se va efectua adresă către Penitenciarul Bistriţa pentru a ne comunica situaţia juridică a petentului şi dacă acesta a fost luat în examinare în cadrul Comisiei de propuneri pentru liberări condiţionate, în caz afirmativ urmând a comunica procesul verbal întocmit cu acea ocazie precum şi caracterizarea acestuia
Incheiere de sedinta din 21.04.2015lipsă de procedură, recitare petent
Incheiere de sedinta din 13.03.2015