S********* A******** R********** A**** S*
ReclamantC****** P******* G********
PârâtConstată perimata actiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Bucuresti-Sectia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.10.2016.
Hotarare 9675/2016 din 28.10.2016În temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) Cod procedură civilă: Suspendă judecarea cauzei, pentru neîndeplinirea de către reclamanta a obligaţiilor stabilite de instanţă prin rezolutia din data de 21.07.2015, in sensul de a indica concret obiectul actiunii, temeiul juridic al actiunii si sa depuna inscrisuri in dovedirea acestuia (CIM, acte aditionale la acesta, decizia de incetare cim, contract de agent, contract de mandat…), sa indice dosarul de dauna in baza caruia solicita despagubirile, polita de asigurare incheiata de parata cu privire la dosarul de dauna respectiv, angajamentul 235/2011 si celelalte inscrisuri pe care-si intemeiaza actiunea, in dublu exemplar, cu mentiunea conform cu originalul, sa faca dovada inregistrarii prejudiciului in contabilitatea reclamantei, sa faca dovada ca parata nu a decontat la termen primele de asigurare incasate, dovada achitarii prejudiciului catre persoanele pagubite. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.09.2015.
Incheiere suspendare din 11.09.2015