I***** I***
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** C*** N*****
Parte civilăSent. pen. nr. 79/16.04.2015.În temeiul art. 396 al. 1 şi 2 NCPP, condamnă pe inculpatul I.I., -pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea 396 al. 10 C. pr. pen. şi art. 5 C. pen., la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 404 al. 5 C. pr. pen. şi art. 5 C. pen. raportat la art. 71 al. 2 C. pen. din 1968 dispune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C. pen. din 1968. În temeiul art. 81 şi 82 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen. din 1968. În temeiul art. 71 al. 5 C. pen. din 1968 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” C. pen. din 1968, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 397 al. 1, art. 19 şi art. 25 al. 1 NCPP raportat la art. 1357 C. civ. obligă pe inculpat să plătească părţii civile ANAF- D******* G******* R******** A F********* P****** C*** N***** suma de 8.751 lei compusă din 643 lei taxe vamale, 6.198 lei accize şi 1.910 lei TVA cu dobânzi şi penalităţi aferente, de la data naşterii datoriei (26.12.2013) şi până la data plăţii efective. În temeiul art. 118 al. 1 lit. „a” C. pen. din 1968 dispune confiscarea celor 838 pachete de ţigări marca Jin Ling, de provenienţă duty free ce au fost ridicate şi predate la camera de corpuri delicte a SPF Valea Vişeului, conform Dovezii seria P nr. 483110/2013. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 al. 1 teza a II-a C. pr. pen., suma de 100 lei ce reprezintă onorariu parţial pentru av. Mariş Alexandra, numită din oficiu în camera preliminară, se va suporta de către stat şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 aprilie 2015.
Hotarare 79/2015 din 16.04.2015dISPUNE ÎNCEPEREA JUDECĂŢII ŞI FIXEAZĂ TERMEN LA 16.04.2015 PENTRU CÂND SE VOR CITA PĂRŢILE.
Incheiere camera preliminara din 19.03.2015