I***** Z******
InculpatE***** F*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** B*******
Parte civilăRespinge, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi inculpatul I. Z.. Condamnă pe inculpatul I. Z, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod Penal, raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 65 şi art. 66 Cod Penal, la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. „a”, „b” şi „d” Cod Penal; - tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cod Penal, cu aplicarea art. 77 lit. „a” Cod Penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare; - port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. 2 Cod Penal, la pedeapsa de 9 luni închisoare. Constată că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. 1 Cod Penal, iar în baza dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. „b” Cod Penal contopeşte pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. „a”, „b” şi „d” Cod Penal, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte două pedepse stabilite, respectiv 5 luni închisoare, astfel încât, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. „a”, „b” şi „d” Cod Penal. Face aplicarea art. 65 şi art. 66 alin. 1 lit. „a”, „b” şi „d” Cod Penal. În baza dispoziţiilor art. 112 alin. 1 lit. „b” Cod Penal, Dispune confiscarea specială de la inculpatul I***** Z****** a briceagului corp-delict folosit de acesta la săvârşirea faptelor deduse judecăţii. Potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. „f” Cod de procedură penală, Dispune restituirea către persoana vătămată E. F. a articolelor de îmbrăcăminte ridicate în cursul urmăririi penale, respectiv: - o haină de culoare neagră, cu mâneci de culoare maro, purtând inscripţia „Feifa Fashion”; - o bluză de culoare bej, purtând inscripţia „Conwell”. Conform dispoziţiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat. Face aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, privitoare la informarea inculpatului asupra faptului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza dispoziţiilor art. 19 Cod de procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, Dispune obligarea inculpatului I. Z. la plata despăgubirilor civile, reprezentând cheltuieli pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate, precum şi pentru daunele materiale şi morale produse persoanei vătămate, astfel: - 327 lei–către S. J. de U. B.-N.ăsăud; - 23.000 lei–către partea civilă E. F., , din care 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi 18.000 lei cu titlu de daune morale. Acordă av. R. A. suma de 260 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de onorariu avocaţial, în favoarea părţii civile E. F.. Obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, 90 lei pentru faza de urmărire penală şi 300 lei pentru faza cercetărilor judecătoreşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.01.2016.
Hotarare 2/2017 din 18.01.2017amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti la data de 18 ianuarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2017amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2017, pentru când se va recita martorul P. G.,cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016amână judecarea cauzei la data de 7 decembrie 2016, pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 02.11.2016amână judecarea cauzei la data de 2 noiembrie 2016, pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 05.10.2016amână judecarea cauzei la data de 5 octombrie 2016,în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016amână judecarea cauzei la data de 8 septembrie 2016, în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 29.06.2016amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2016, în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016amână judecarea cauzei la data de 1 iunie 2016, în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 04.05.2016amână judecarea cauzei la data de 4 mai 2016, pentru când se va cita inculpatul prin afişare la uşa instanţei.
Incheiere de sedinta din 06.04.2016amână judecarea cauzei la data de 6 aprilie 2016, având în vedere lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016date fiind modificările Regulamentului de Ordine Interioare în cauză s-a dispus crearea unui dosar asociat având ca obiect măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară.-