Dosar 2263/96/2014 din 30.01.2015

contestaţia la executare (art.598 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2263/96/2014
Data dosar:
30.01.2015
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
contestaţia la executare (art.598 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Contestatie NCPP

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2015 la ora 14:00

    Complet: CC6
  • Admis

    1. În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. Pen, admite contestaţia formulată de petentul Pîrvu Stelian (cu d.p.) împotriva sentinţei penale nr. 3/19 ianuarie 2015 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2263/96/2014 şi, în consecinţă: 2. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, soluţionând cauza: 2.1. În baza art. 36 alin. 3 şi art. 88 C. pen. din 1969, scade din pedeapsa de 10 ani, 10 luni şi 20 zile închisoare, aplicată petentului Pîrvu Stelian prin sentinţa penală nr. 1003/26 septembrie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa, duratele reţinerii şi arestării preventive, precum şi perioada deja executată, după cum urmează: începând cu data de 4 noiembrie 2005 până la data de 21 septembrie 2007 şi începând cu data de 11 septembrie 2008, la zi. 2.2. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale contestate, privind: -admiterea contestaţiei formulate de petentul Pîrvu Stelian în contra executării sentinţei penale nr. 1003/26 septembrie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa; -anularea mandatului de executarea a pedepsei închisorii nr. 1406/8 octombrie 2014 emis de Tribunalul Dâmboviţa; -emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei potrivit hotărârii date în contestaţia la executare formulată de petent; -aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. 3 C. pr. Pen. 3. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru petent, în sumă de 100 lei, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei. 4. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13 martie 2015.

    Hotarare 18/2015 din 13.03.2015
  • Sedinta din data de 27.02.2015 la ora 9:00

    Complet: CC6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 13 martie 2015, ora 14,00,sala 52.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD