V**** D******
InculpatÎn baza art. 335, alin.2 C. pen. raportat la art. 396, alin. 10 Cod proc. penală condamnă pe inculpatul V**** D****** (date) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană fara permis de conducere. În baza art. 336, alin.1 C. pen. raportat la art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 38, alin.1 Cod penal şi art. 39, alin.1, lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 10 luni închisoare. Constată că inculpatul a săvârşit faptele din prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.824/2.12.2013 a Judecatoriei Urziceni . În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal rap. la art. 83 VCP revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului V**** D****** prin sentinţa penală nr. 824/2.12.2013 a Judecatoriei Urziceni . În baza art. 83 VCP cumulează aritmetic pedeapsa rezultanta aplicată pentru infracţiunile deduse judecăţii, cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 824/2.12.2013 a Judecatoriei Urziceni . urmând ca în final inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 1 an si 4 luni inchisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2016.
Hotarare 30/2016 din 11.02.2016la cererea apărătoarei inculpatului.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Constată regularitatea actului de sesizare al instanţei. Dispune începerea judecăţii.
Incheiere camera preliminara din 26.11.2015