R*** G***** R***
IntimatÎn temeiul art. 336 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul R*** G***** R*** infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 8 luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarele obligaţii: - sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa sau organizate in colaborare cu instituţii din comunitate In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunităţii pe o perioada de 70 zile, instituţia publica unde va presta munca urmând a fi desemnata de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa In baza art. 91 alin. (4) C. pen rap la art. 404 alin. 2 Cod pr pen atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.01.2016
Hotarare 41/2016 din 28.01.2016Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 663/P/2015 din data de 13.10.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari privind pe inculpatul R*** G***** R*** trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 336 C pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art 346 al 2 C pr pen dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R*** G***** R*** trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 336 C pen, acordând termen în şedinţă publică pentru data de 28.01.2016, pentru când va fi citat inculpatul. Se va emite adresa la IPJ Dâmboviţa – Serviciul Cazier Judiciar pentru a comunica fişa de cazier actualizată a acestuia. Se va emite adresă la IPJ Dâmboviţa – Serviciul Rutier, în vederea comunicării fisa de evidenţă auto Definitiva. Admite cererea de prelungire drept de circulaţie Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile începând cu 11.12.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi,10.12.2015.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulata de inculpatul R*** G***** R*** pentru o perioada de 30 zile începând cu data de 07.11.2015. Prezenta încheiere se comunica IPJ Dâmboviţa – Serviciul Rutier. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica, azi 05.11.2015.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015