V******** I****
InculpatO**** I***** M****
InculpatÎn baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.pr.pen., condamnă pe inculpata: O**** I***** M****, la o pedeapsă de: 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii şi la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii. Aplică inculpatei O**** I***** M****, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de 2 ani, fixat în baza art. 92 alin. 1 cod penal şi care se calculează potrivit art. 92 alin. 2 cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 cod penal, pe durata termenului de încercare inculpata O**** I***** M****, va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabilă, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură să permită controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 cod penal, instanţa impune condamnatei să execute pe durata termenului de încercare următoarele obligaţii: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 cod penal, obligă pe inculpata O**** I***** M****, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Municipal Brăila – Serviciul de Utilitate publică, administrare şi gospodărire locală Brăila, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 cod penal, atrage atenţia inculpatei, asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere, ori nu va executa obligaţiile ce îi revin, pe durata termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Pedeapsa accesorie aplicată inculpatei O**** I***** M****, se va executa doar în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.pr.pen., condamnă pe inculpatul: V******** I****, la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive fără autorizaţie, eliberată în condiţiile legii şi la 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 374 alin. 1 şi 2 cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal şi art. 396 alin. 10 c.pr.pen., condamnă pe inculpatul V******** I****, la o pedeapsă de: 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) cod penal. În baza art. 38 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b) cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an închisoare şi 2 ani închisoare, aplicate prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul: V******** I****, să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, sporită cu o treime din pedeapsa de 2 ani, respectiv cu 8 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa în total o pedeapsă de: 2 ani şi 8 luni închisoare, cu privare de libertate. În baza art. 45 alin. 1 şi 3 lit. a) cod penal, inculpatul V******** I****, alături de pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c) cod penal. În baza art. 54 cod penal şi art. 65 cod penal, aplică inculpatului V******** I****, pedeapsa accesorie a interziceri drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) cod penal, pe durata executării pedepsei principale, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 cod penal. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. 1 lit. f) cod penal, dispune confiscarea următoarelor cantităţi de substanţe psihoactive: - 10 pliculeţe conţinând 2,8 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă STS-135; - 25 pliculeţe conţinând 4,8 grame pulbere de culoare albă, având ca substanţă activă ?-PVP, depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R./DCSJEO cu dovada seria H nr.0180718/09.01.2015, aflată la fila 44 – dosar urmărire penală. În temeiul art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune distrugerea acestor substanţe psihoactive, în cantităţile arătate mai sus, cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 112 alin. 1 lit. b) cod penal, dispune confiscarea specială a următoarelor suporturi de stocare a datelor informatice şi anume: - un laptop marca „Acer” model ASPIRE 5742 – PEW71, seria LXRYBOC0052020649C1601; - un hard disk portabil marca „Samsung”, model HM500JI/LMC, seria S23NJDSZ300413, capacitate 500 Gb; - un hard-disk portabil marca „Toshiba”, model „Store Alu 2S”, capacitate 1Tb, serie invizibilă/ştearsă, utilizat; - un hard-disk portabil marca „Toshiba”, model 110EK3BA seria X1Q1F08CSR48, capacitate 1 Tb, utilizat, - un hard-disk portabil marca „LG”, model „External HDD-HXDS, seria 911NMVJH49151, capacitate 500 Gb, utilizat, pe care se regăsesc toate fişierele video şi imagini de pornografie infantilă, provenind de la inculpatul V******** I****, ce au fost depuse la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Brăila, conform dovezii seria H nr.0150277 din data de 19.08.2015, constituind mijloace materiale de probă/corpuri delicte, aflată la fila 82 – dosar urmărire penală. În baza art.274 alin. 1 şi 2 c.pr.pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţii: V******** I**** şi O**** I***** M****, să plătească statului câte 1.500 lei cheltuieli judiciare (faza de urmărire penală şi faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 115/2016 din 13.06.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 13.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2016Pentru administrarea probelor cu acte în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 16.05.2016Pentru imposibilitatea prezentării inculpaţilor, conform cererii depusă la dosar
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Pentru lipsa inculpaţilor şi faţă de cererea depusă la dosar de inculpaţi
Incheiere de sedinta din 14.03.2016Pentru lipsa inculpaţilor, conform cererii depusă la dosar
Incheiere de sedinta din 22.02.2016Pentru lipsa inculpaţilor conform cererii depusă la dosar
Incheiere de sedinta din 25.01.2016Pentru lipsa inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 11.01.2016Pentru lipsa inculpaţilor şi a apărătorului ales al acestora, conform cererii depusă la dosar
Incheiere de sedinta din 22.12.2015Pentru imposibilitatea prezentării apărătorului ales al inculpaţilor conform cererii depusă la dosar
Incheiere de sedinta din 08.12.2015În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 26/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Brăila, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind trimiterea în judecată a inculpaţilor: V******** I**** şi O**** I***** M****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi. Stabileşte termen de judecată la data de 08.12.2015. Se va emite adresă către Baroul Brăila pentru desemnare avocat din oficiu pentru inculpaţi. Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de câte 330 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu cameră preliminară pentru avocat Tudose Ralica Diana (delegaţia nr. 3044/19.10.2015 emisă de Baroul Brăila) şi pentru avocat Stancu Mihaela Aurelia (delegaţia nr. 3045/19.10.2015). Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 17.11.2015Pentru citarea părţilor