Dosar 2286/89/2015 din 30.10.2015

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2286/89/2015
Data dosar:
30.10.2015
Instanta:
Tribunalul Vaslui
Departament:
PENAL
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.06.2016 la ora 09:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    Condamnă inculpata Antohe Măria, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii pentru o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 Cod penal : a) dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; d) dreptul de a alege; g) dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale, iar dacă a fost aleasă, dispune decăderea acesteia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infrac?iunea de evaziune fiscală prevăzută de prezenta lege. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii pe toată durata executării pedepsei a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 Cod penal : a) dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; d) dreptul de a alege; g) dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale, iar dacă a fost aleasă, dispune decăderea acesteia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infrac?iunea de evaziune fiscală prevăzută de prezenta lege. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d Cod penal impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără încuviinţarea instanţei În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei comunei Codăeşti sau al Grupului Şcolar Codăeşti, jud. Vaslui. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. Admite acţiunea civilă şi obligă inculpata la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi Administratia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui a sumei de 2.925,5 lei cu titlu de daune materiale la care se vor adăugă dobânzile şi penalităţile stabilite conform Codului de procedură fiscală până la data plăţii integrale. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală menţine măsura sechestrului asigurător luat prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui din 14.05.2015 asupra imobilului inculpatei din sat Pribeşti, com. Codăeşti, jud. Vaslui compus din clădire şi anexe, notat în Cartea Funciară prin încheierea nr. 32981/11.06.2015 a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vaslui, până la concurenţa sumei de 2.925,5 lei la care se vor adăugă dobânzile şi penalităţile aferente. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de 300 lei, din care 200 lei pentru etapa urmăririi penale, 100 lei pentru etapa judecăţii. Suma de 520 lei (260 lei X 2) reprezentând onorariu avocat oficiu Păsărică Carmina pentru etapa camerei preliminare (delegaţie nr. 831/11.12.2015) şi a judecăţii (delegaţie nr. 58/18.01.2016) va fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei. Conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 după rămânerea definitivă a prezentei sentin?e, se va comunica Oficiului National al Registrului Comer?ului o copie a dispozitivului hotărârii judecătore?ti în vederea efectuării men?iunilor corespunzătoare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2016.

    Hotarare 117/2016 din 15.06.2016
  • Sedinta din data de 08.06.2016 la ora 09:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 15.06.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2016
  • Sedinta din data de 11.05.2016 la ora 09:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    pentru a se reveni cu adresă la partea civilă

    Incheiere de sedinta din 11.05.2016
  • Sedinta din data de 13.04.2016 la ora 09:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    pentru când se fa comunica copie de pe raportul de evaluare şi de pe chitanţele achitate de inculpată către AJFP Vaslui

    Incheiere de sedinta din 13.04.2016
  • Sedinta din data de 16.03.2016 la ora 09:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    pentru când se va emite adresă către partea civilă

    Incheiere de sedinta din 16.03.2016
  • Sedinta din data de 20.01.2016 la ora 09:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    pentru administrare de probe

    Incheiere de sedinta din 20.01.2016
  • Sedinta din data de 17.12.2015 la ora 10:00

    Complet: + COMPLET P6 CPF
  • Amână cauza

    În temeiul art. 342 Cod procedură penală raportat la art. 36 alin. 1 lit.d, art. 41 Cod procedură penală constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Vaslui în soluţionarea prezentei cauze. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 490/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui emis la data de 28.10.2015, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpata Antohe Măria, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 20.01.2016 ora 09.00 pentru când se vor cita părţile. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, azi, 17.12.2015, ora 14.30

    Incheiere camera preliminara din 17.12.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD