P****** G*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cpp rap. la art. 336 alin. 1 C.pen stabileşte o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului P****** G*******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cpp rap. la art. 335 alin. 2 C.pen stabileşte o pedeapsă de 9 luni închisoare în sarcina aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. În baza art. 38 alin. 2 C.pen constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs formal. În baza art. 38 alin. 2 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, reprezentând un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând a stabili în sarcina inculpatului o pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an şi 5 luni pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute, pe durata termenului de supraveghere, următoarele obligaţii b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile lucrătoare în cadrul SC PIETE SA sau SC HORTICULTURA SA , instituţie ce urmează a fi desemnată de Serviciul de Probaţiune c) să frecventeze programul de reintegrare socială DRINK AND DRIVE derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş. g) să nu conducă nici un vehicul pentru care este necesar deţinerea permisului de conducere. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2016.
Hotarare 645/2016 din 04.03.2016Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 04.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2016Citarea inculpatului cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2016
Incheiere de sedinta din 27.01.2016Camera preliminară -constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii. Fixează primul termen de judecată la data de 27.01.2016, Completul 4, sala 278.
Incheiere camera preliminara din 25.11.2015