B*** F****** I***
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen, stabileşte pedeapsa de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare în sarcina inculpatului B.F.I., cetăţean român, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. c C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa programul „ Drink&Drive” derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, la una dintre următoarele două instituţii: SC Pieţe SA Timişoara şi SC Horticultura SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 3 C. proc. pen. şi ale art. 51 şi 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul B.F.I. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.12.2015.
Hotarare 3257/2015 din 22.12.2015Admite cererea inculpatului formulată prin apărător ales, de prelungire a dreptului de circulaţie. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie cu 30 zile. Amână pronunţarea la data de 22.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 12.11.2015