M****** O***** T****
ReclamantŞ***** G********* N****** I**** B*** M***
Pârâtprin s.c.806/15.09.2015 Admite prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi în consecinţă:Admite în parte cererea formulată de reclamanta M. O. T. împotriva pârâtei Ş. G. N. I. Baia Mare; Obligă pe pârâtă să calculeze şi să-i plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite potrivit sentinţei civile nr. 893/21.05.2010 pronunţate de Tribunalul Maramureş începând din data de 23.06.2012 şi până la data plăţii efective, cu menţiunea că dobânda se datorează doar pentru sumele restante neachitate, cuantumul acestora diminuându-se după fiecare tranşă de plată efectuată.Obligă pe pârâtă să calculeze şi să-i plătească reclamantei dobânda legală aferentă obligaţiei de plată stabilită prin sentinţa civilă nr. 775/17.05.2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş începând din data de 17.05.2013 şi până la data plăţii efective, cu menţiunea că dobânda se datorează doar pentru sumele restante neachitate, cuantumul acestora diminuându-se după fiecare tranşă de plată efectuată.Respinge ca prescrise pretenţiile reclamantei privind acordarea dobânzilor legale aferente obligaţiei de plată stabilite prin sentinţa civilă nr. 893/21.05.2010 pentru perioada dintre data scadenţei acesteia şi data de 22.06.2012.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş.Pronunţată la data de 15.09.2015 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 806/2015 din 15.09.2015amânat pronunţarea la 15.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2015