S*** L****
ReclamantL***** T******* "**** R******** B*** M***
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei invocată din oficiu şi în consecinţă: Admite în parte cererea formulată de reclamanta S*** L****, împotriva pârâtului Liceul Teoretic Emil Racoviţă Baia Mare. Obligă pe pârât să calculeze şi să-i plătească reclamantei, pentru drepturile băneşti cuvenite potrivit sentinţei civile nr. 738/07.05.2010 pronunţate de Tribunalul Maramureş, neachitate până la data de 23.06.2012, dobânda legală aferentă, calculată cu începere de la data de 23.06.2012 şi până la plata efectivă a fiecărei tranşe. Respinge ca prescrise pretenţiile reclamantei privind acordarea dobânzilor legale aferente obligaţiei de plată stabilite prin titlul executoriu menţionat pentru perioada dintre data scadenţei acesteia şi data de 22.06.2012. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 16.11.2015 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1231/2015 din 16.11.2015În vederea deliberării, amână din nou pronunţarea pentru data de 16.11.2015, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2015În vederea deliberării amână pronunţarea pentru data de 10.11.2015, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2015