B**** D****** I***
PetentAdmite propunerea Comisiei de propuneri din cadrul Penitenciarul Aiud privind condamnatul B**** D****** I***, deţinut în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4/2014 a Judecătoriei Avrig, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 8/2014 emis de Judecătoria Avrig, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 61 Cod penal (1969). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Alba Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 Iulie 2015.
Hotarare 1003/2015 din 22.07.2015