M**** G******
InculpatV**** M**** L****
Parte civilăS******* J******* D* U****** S******
Parte civilăC*** I******** S* S******
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 196 alin. 2, 3 C. pen, cu aplicarea art. 375 Cpp şi art. 396 alin. 10 Cpp, stabileşte pentru inculpatul M G, o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.196 alin 2 şi 3 C. pen. În baza art. 83 alin. 1 Cp, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, stabilit în condiţiile art. 84 Cp. În baza art. 85 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Olt. În baza art. 404 alin. 3 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 19, art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin.1 din Codul de procedură penală, art. 1357 şi urm. din Codul civil, precum şi în baza art. 49-55 din Legea 136/1995 şi a contractului de asigurare admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă V M şi obligă asiguratorul Societatea de Asigurare Reasigurare Citz Insurance SA, să plătească părţii civile suma de 1186,29 lei ce reprezintă daune materiale şi suma de 70.000 lei, ce reprezintă daune morale. În baza art. 274 alin. 1 Cpp, obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. În baza art 276 Cpp obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se depune la Judecătoria Balş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.06.2016.
Hotarare 61/2016 din 23.06.2016Amână pronunţarea pentru data de 23.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2016Amână cauza pentru a se observa înscrisurile medicale depuse.
Incheiere de sedinta din 26.05.2016Având în vedere cererile de amânare formulate de reprezentnatul inculpatului şi de reprezentanta părţii civile, le va admite, sens în care va dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Amână cauza pentru a observa înscrisurile depuse de reprezentanta părţii civile.
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Amână cauza pentru termenul când se vor administra probei pa latură civilă.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Amână cauza pentru a se comunica relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016În baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 373/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş privind pe M**** G******, trimis în judecată în stare de libertate, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzut de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** G******. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.01.2016.
Incheiere camera preliminara 22/2016 din 28.01.2016Amână cauza ca urmare a admiterii cererii de amânare formulată de reprezentantul inculaptului şi de către partea vătămată.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016