P******** D* P* L**** C***** D* A*** G*****
IntimatS**** L****
Apelant InculpatG****** I****
Apelant InculpatS***** R**** P*** A****** N******** A F********* P****** B********
Intimat Parte civilăd.pen. 986/A Admite apelurile declarate de inculpaţii S**** L**** şi G****** I****. Desfiinţează în întregime sentinţa penală nr. 667/05.05.2015 a Judecătoriei Galaţi şi în rejudecare. În baza art. 396 al. 5 raportat la art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod pr. penală achită pe inculpaţii S**** L**** şi G****** I**** pentru săvârşirea a două infracţiuni de „reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, în formă continuată, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din anul 1969, art. 5 Cod penal, fapte din perioada aprilie 2008 – octombrie 2008, respectiv iulie 2009 – noiembrie 2009. Conform art. 25 al. 5 Cod pr. penală lasă nesolu?ionată acţiunea civilă promovată de partea civilă ANAF prin DGFP Galaţi. Conform art. 275 al. 3 Cod pr. penală cheltuielile judiciare la judecata în fond şi în apel rămân în sarcina statului. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu la judecata în fond, în sumă de 200 lei, se va vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Spătaru Cristina). Definitivă.
Hotarare 986/2015 din 01.10.2015la 1.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2015