M***** C*********
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul MORARU CONSTANTIN în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca neîntemeiată. Cu drept de apel care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în termen de 30 zile de la comunicare, sub sancţiunea anulării. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, azi, 29.01.2016
Hotarare 974/2016 din 29.01.2016Amână pronunţarea la data de 29.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016termen fixat în vederea deschiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei
Incheiere de sedinta din 19.11.2015