B*** L**** G*****
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** S* P******** C******** C***
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul BLG în contradictoriu cu pârâta DGASPC C DIN CADRUL CJ C împotriva Deciziei nr. 11464/21.05.2015 emisă de pârâtă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.01.2016.
Hotarare 211/2016 din 20.01.2016Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2016Admite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului specializat în litigii de muncă. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul BLG în contradictoriu cu pârâta DGASPC Cluj în favoarea unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ din cadrul Secţiei Mixte a tribunalului Cluj. Sesizează Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă şi de litigii de muncă, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Prezenta este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 21.10.2015.
Incheiere finala dezinvestire 695/2015 din 21.10.2015Admite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului specializat în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Cluj- Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul B.L.G în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI CLUJ DIN CADRUL CONSILIULUI JUDEŢEAN CLUJ, având ca obiect anulare concurs, în favoarea unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de litigii de muncă şi asigurări sociale. Fara cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.10.2015.
Hotarare 3037/2015 din 07.10.2015