Dosar 2333/325/2015 din 30.01.2015

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2333/325/2015
Data dosar:
30.01.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2015 la ora 11:00

    Complet: C9P
  • Condamnare

    În temeiul art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art. 37 lit. a C. pen. 1969, a art. 5 C. pen. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul V.I.E., cetăţean român, cu reşedinţa efectivă în localitatea Pantelimonul de Jos, str. Răsăritului, nr. 17, jud. Constanţa, recidivist, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului V.I.E. exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C. pen. din 1969. Constată că prezenta infracţiune a fost săvârşită în termenul de încercare de 4 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 472/11.05.2011 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare la 28.06.2011. În temeiul art. 4 C. pen., raportat la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, constată că fapta pentru care a fost condamnat numitul V.I.E. în baza art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 428/13.05.2010 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la data de 25.05.2010, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii. În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 472/11.05.2011 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare la 28.06.2011 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 71 alin. 2 C. pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul V.I.E. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin. 1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, R.D.I. din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.10.2015.

    Hotarare 2571/2015 din 23.10.2015
  • Sedinta din data de 15.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.10.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.10.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 01.10.2015 în vederea citării cu mandat de aducere a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 22.07.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17.09.2015 în vederea prezentării inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 22.07.2015
  • Sedinta din data de 25.06.2015 la ora 09:30

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea emiterii unei adrese către Baroul Timiş pentru a desemna un apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2015
  • Sedinta din data de 11.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Dispune citarea cu mandat de aducere a inculpatului. Amână cauya la data de 25.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2015
  • Sedinta din data de 14.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 11.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2015
  • Sedinta din data de 03.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 15968/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul V.I.E., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V.I.E. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului V.I.E. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.04.2015.

    Incheiere camera preliminara din 03.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD