D*** I**** F******
ReclamantV*** O***** V*****
PârâtHOT: Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta D*** I**** F******, cu domiciliul procesual ales la Dugu Ion din Călimăneşti, str. Mircea cel Bătrân, nr. 63, jud. Vâlcea, CNP *********1281 în contradictoriu cu pârâtul V*** O***** V*****, domiciliat în comuna Tomşani, sat Foleştii de Jos, jud. Vâlcea, CNP 1710426382741. Obligă pârâtul să îi restituie reclamantei actele originale ale autoturismului marca Peugeot tip 45, precum şi bateria de la autoturism. Obligă pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 650 euro, reprezentând împrumut nerestituit, precum si dobânda legală începând cu data scadenţei si până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâtul să îl plătească reclamantei suma de 995 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă, în cazul exercitării căii de atac, la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţa publică din 13.01.2016.
Hotarare 56/2016 din 13.01.2016Constată că, va admite cererea de amânare formulată de apărătoarea reclamantei faţă de lipsa martorei Vlad Maria şi va acorda termen de judecată la data de 13 ianuarie 2016, ora 12:00. Potrivit art. 313 alin.1 Cod procedură civilă va dispune emiterea mandatului de aducere pe numele martorei Vlad Maria, în vederea audierii acesteia. Din oficiu, dispune emiterea unei adrese către Registru Auto Româna Vâlcea prin care se va solicita să verifice şi să ne comunice dacă autoturismul marca Peugeot tip 45 a fost recarosat şi se va înainta copia contractului de vânzare - cumpărare.
Incheiere de sedinta din 18.11.2015Constată că, probele solicitate de reclamanta D*** I**** F****** sunt admisibile şi utile soluţionării cauzei, astfel că, în temeiul disp. art.258 rap. la art.255 al.1 C.pr.civilă, va încuviinţa pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu 2 martori. Va lua act că pârâtul nu a formulat întâmpinare, astfel că, îl va decade din dreptul de a mai propune probe. Se va cita pârâtul V*** O***** V***** cu menţiunea „personal la interogatoriu” şi i se vor aduce la cunoştinţă prevederile art.358 C.rp.civilă, respectiv „ dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul”. Se vor cita martorii Vlad Maria domiciliată în comuna Tomşani, sat Foleştii de Jos, nr.100, judeţul Vâlcea şi Boriceanu Constantin domiciliat în Călimăneşti, str.Mircea cel Bătrân, nr.38, judeţul Vâlcea. Va pune în vedere reclamantei prin apărătoare să depună interogatoriul la termenul următor.
Incheiere de sedinta din 21.10.2015Constată că, faţă de lipsa părţilor şi a apărătoarei reclamantei, se impune amânarea cauzei la data de 21 octombrie 2015. Se va cita reclamanta D*** I**** F******.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015Constată că, va admite cererea de amânare formulată de apărătoarea reclamantei, având în vedere imposibilitatea obiectivă de a se prezenta.. Se va cita reclamanta D*** I**** F******.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015