S* E**** C******* S**
ReclamantS***** T*****
PârâtAdmite cererea de emitere a ordonanţei de plată, astfel cum a fost formulată de reclamanta creditoare S.C. ELSIT COMTRANS S.R.L. (date), în contradictoriu cu pârâtul - debitor S***** T***** (date). Obligă pârâtul debitor să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, suma de 2 352,64 lei, reprezentând contravaloare mărfuri vândute şi neachitate. Obligă pârâtul debitor la plata sumei de 98,64 lei, reprezentând dobânda legală datorată pentru debitul principal, conform prevederilor O.G. 13/2011, începând cu scadenţa convenită şi până la data sesizării instanţei, respectiv 13.05.2015. Obligă pârâtul debitor la plata dobânzii legale şi în continuare, până la data stingerii debitului principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor, la Judecătoria Slobozia, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.09.2015.
Hotarare 1685/2015 din 01.09.2015Amână pronunţarea la 01.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.08.2015comunicarea înscrisurilor
Incheiere de sedinta din 03.07.2015