V********* D******
InculpatI. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul V. D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de comer? incompatibile cu func?ia, atribu?ia sau însărcinarea pe care o îndepline?te o persoană prevăzută de art. art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 5 Noul cod penal În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a), lit. b) şi lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau o funcţie ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale. II. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul V. D. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declara?ii în formă continuată prev. de art. 292 Cod penal anterior raportat la art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (5 acte materiale), cu referire la art. 5 Noul cod penal În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a), lit. b) şi lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau o funcţie ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale. În baza art. 33 lit. a) Cod penal anterior cu referire la art. 5 Noul cod penal, constată că infrac?iunile deduse judecă?ii sunt concurente între ele, ?i în consecin?ă: În baza art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior contope?te pedepsele aplicate prin prezenta (1 an închisoare, 6 luni închisoare), în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a), lit. b) şi lit. c) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale sau o funcţie ce implică reprezentarea unei societăţi comerciale, pe lângă pedeapsa rezultantă astfel aplicată. În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal ?i art.861 C.pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.862 alin.1 C.pen. anterior. În temeiul art.863 alin. 1 C.pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la Serviciul de Proba?iune Bihor, la datele fixate de această institu?ie; b) să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă; În baza art. 71 alin.5 C.pen. anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 alin.1 C.pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni şi asupra dispoziţiilor art. 864 alin.2 C.pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiilor stabilite de instanţă. În baza art. 404 alin. 4 lit. b) C.pr.pen. constată că inculpatul nu a fost supus niciunei măsuri preventive privative de libertate în prezenta cauză. În baza art. 25 alin. 3 C.pr.pen. dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri falsificate, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, respectiv: declaraţiile de avere completate şi depuse de inculpat în calitate de v. al C. J. B.-aferente anilor 2008-2012- din data 02.07.2008, din data de 04.06.2009, din data de 20.10.2010, din data de 14.06.2011 ?i din data de 31.05.2012. În baza art. 112 lit. f) Cod penal anterior raportat la art. 118 alin. 1 lit. e) Cod penal anterior şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 modificată, dispune confiscarea de la inculpatul V. D. a următoarelor sume de bani dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, respectiv: suma de 238.650 lei reprezentând folosul necuvenit dobândit pentru pentru altul ( respectiv SC R. T. SRL) şi a sumei de 33.600 lei reprezentând folos necuvenit pentru sine. În baza art. 404 alin. 4 lit. c) C.pr.pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 menţine măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituită prin Ordonanţa procurorului nr. 126/P/2015 din data de 08.07.2015 şi a procesului verbal de sechestru din data 09.07.2015 asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului V. D. până la concurenţa sumei de 238.650 lei. În baza art. 272C.pr.pen., art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 6500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (suma de 5500 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 1000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente procedurii de Cameră preliminară ?i fazei de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, data de 18.11.2016.
Hotarare 201/2016 din 18.11.2016Amână pronuntarea la data de 18.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2016Stabileşte termen de pronunţare la data de 14.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2016Fa?ă de lipsa martorului ?i în vederea administrării probei testimoniale, amână cauza la data de 04.11.2016.
Incheiere de sedinta din 07.10.2016În vederea administrării probatoriului încuviinţat, amână cauza la data de 07.10.2016.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016pentru a da posibilitatea avocatului titular al inculpatului, să se prezinte la cauză, amână judecarea cauzei la data de 15.09.2016
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Pentru ca inculpatul să îşi pregătească apărarea, amână judecarea cauzei la data de 09.06.2016
Incheiere de sedinta din 06.05.2016În baza art. 29 alin. 5 din legea nr. 47/1992 republicată şi actualizată, respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul V********* D******, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi 346 alin. 3 Cod procedură penală. În baza art. 367 alin. 9 Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul V********* D******, privind suspendarea judecării prezentei cauze. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea în termen de 48 ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte soluţiile privind sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendarea judecării prezentei cauze. *** În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, excepţia ridicată de către inculpatul V********* D******, privind nelegala sesizare a instanţei, precum şi cererea de excludere a unor mijloace de probă. În baza art. 346, alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 126/P/2015 din data de 09.06.2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciu Teritorial Oradea, privind pe inculpatul V********* D******, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V********* D******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: - efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia, atribu?ia sau însărcinarea pe care o îndepline?te o persoană, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată şi - fals în declara?ii, în formă continuată, prevăzută de art. 326 Cod penal raportat la art. 35 alin. 1 din Codul penal (5 acte materiale), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 03.12.2015.
Incheiere de executare silita 139/2015 din 03.12.2015AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 03.12.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2015amână pronunţarea la data de 26.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2015Respinge contestaţia
Incheiere camera preliminara din 09.09.2015în vederea deliberării asupra contestaţiei privind măsura asiguratorie
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.09.2015