Dosar 2389/112/2015 din 18.12.2015

deschiderea procedurii la cererea creditorului


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2389/112/2015
Data dosar:
18.12.2015
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
deschiderea procedurii la cererea creditorului
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C3-Faliment
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei C.C.SRL, precum şi radierea acesteia din registrul comerţului. Aprobă decontul lichidatorului – judiciar V.C.IPURL , pentru suma totală de 4000 lei ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei. Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură. Prezenta sentinţă de închidere a procedurii va fi notificată D.G. R.F.P. Cluj-Napoca şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Executorie. Cu drept de apel în termen de şapte zile de la comunicare, comunicarea se va efectua prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2018.

    Hotarare 70/2018 din 16.02.2018
  • Sedinta din data de 09.02.2018 la ora 9:00

    Complet: C3-Faliment
  • Amână pronunţarea

    AP: 16.02.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2018
  • Sedinta din data de 26.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    pentru avansare sume

    Rezolutie din 26.01.2018
  • Sedinta din data de 20.10.2017 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea acţiunii în răspundere patrimonială înregistrată în dosarul asociat nr. 2389/112/2015/a1

    Rezolutie din 20.10.2017
  • Sedinta din data de 16.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    pentru obţinerea documentelor societăţii debitoare

    Rezolutie din 16.06.2017
  • Sedinta din data de 10.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    continuarea procedurii; pentru a se depune raport de activitate

    Rezolutie din 10.03.2017
  • Sedinta din data de 16.12.2016 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    continuarea procedurii de faliment; pentru a se depune actele sintetice ale debitoarei şi în vederea analizării acestora

    Rezolutie din 16.12.2016
  • Sedinta din data de 23.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C3-Faliment
  • Amână cauza

    Admite raportul administratorului judiciar V. C. IPURL şi în consecinţă: În temeiul art. 145 alin.1 lit. D, rap. la art. 92 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (Legea insolvenţei), Dispune începerea procedurii falimentului debitorului C. C. SRL prin procedura simplificată. În temeiul art. 145 alin.2 din lege, Desemnează lichidator judiciar pe V. C. IPURL, care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 64 din legea insolvenţei, cu o retribuţie ce se va stabili pe bază de decont. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare a acesteia. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului, debitorului, creditorilor şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor la 18 noiembrie 2016. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar la 28 noiembrie 2016. Fixează termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat la 16 decembrie 2016. În temeiul art. 151 din Legea insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen administrativ de control la data de 16 decembrie 2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 07 zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2016.

    Hotarare 562/2016 din 23.09.2016
  • Sedinta din data de 24.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    pentru a discuta propunerea privind intrarea debitoarei în procedura falimentului

    Rezolutie din 24.06.2016
  • Sedinta din data de 01.04.2016 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3* - Faliment
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de creditorii AJFP BN, Soc.B.S.S. SRL, şi Soc.D.I.SRL, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Societatea C.C.SRL. În temeiul art. 70 şi 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (legea insolvenţei), Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei Societatea C.C.SRL. În temeiul art. 73 din legea insolvenţei, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe V.C.IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o retribuţie pe bază de decont. În temeiul art. 99 din legea insolvenţei, Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, în condiţiile prevăzute de art.99 alin.3 din legea insolvenţei. În baza prevederilor art. 76 din lege, dispune administratorului judiciar provizoriu comunicarea deschiderii procedurii insolvenţei, Judecătoriei Bstriţa, în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 13 mai 2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea la tribunal şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor, la data de 09 iunie 2016. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe prin înregistrarea la tribunal şi publicarea în BPI, la data de 24 iunie 2016. În temeiul art. 100 alin.(1) lit.e din legea insolvenţei, Administratorul judiciar va stabili şi va notifica părţile cu privire la data, locul şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor. În baza art.53 alin.(1) din legea insolvenţei, Administratorul judiciar va convoca adunarea generală a asociaţilor,în termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii, pentru desemnarea administratorului special. Administratorul judiciar va întocmi şi depune la dosar rapoartele prevăzute de art.58 alin.1 lit.a şi b din lege, în termenele de 20 de zile şi,respectiv 40 de zile de la desemnarea sa, precum şi rapoartele lunare prevăzute de art.59 alin. 1 şi 2. În temeiul art. 39 alin. 2 din legea insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar provizoriu. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen administrativ de control pentru examinarea stadiului procedurii la data de 24 iunie 2016. Executorie. Cu drept de apel în termen în 07 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Minuta prezentei hotărâri se comunică, de îndată, administratorului judiciar provizoriu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01 aprilie 2016.

    Hotarare 277/2016 din 01.04.2016
  • Sedinta din data de 19.02.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet nr.3* - Faliment
  • Amână cauza

    pentru a se comunica cu debitoarea cererea de deschidere a procedurii formulată de Soc. Divas Instal SRL

    Incheiere de sedinta din 19.02.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD