M****** O* M*****
InculpatG**** C****** C*****
Parte vătămatăP******** D* P* L**** J********** T**** M*******
PetentÎn baza art.278 Cod procedură penală dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din sentinţa penală nr.49 din 18.03.2015 pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul penal nr.238/329/2015, în sensul că numărul sentinţei penale este 49 şi nu 18 cum din eroare s-a tehnoredactat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 aprilie 2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.04.2015În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele cu inculpatul Mustafa Marian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de. 257 alin 1 şi 4 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 208/P/2015. În baza art. 257 alin. 1 şi 4 C. pen., condamnă pe inculpatul Mustafa Marian la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Turnu Măgurele, jud. Teleorman, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 12.02.2015 la 13.02.2015. În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală ia act că persoana vătămată G**** C****** C***** nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală revocă măsura preventivă a controlului judiciar, măsură luată prin ordonanţa nr.208/P/2015 din 12 februarie 2015 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul penal nr. 208/O/2015. Conf. art. 399 alin. 4 Cod proc. pen hotărârea este executorie cu privire la măsurile preventive. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen obligă pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariu avocat oficiu la verificarea măsurii preventive a controlului judiciar, în sumă de 100 lei, pentru avocat Vălu Maria va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.03.2015.
Hotarare 49/2015 din 18.03.2015În conformitate cu disp.art.348 alin.2 Cod procedură penală, rap. la art. 208 Cod procedură penală, verificând, la înregistrarea dosarului, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Mustafa Marian, măsură luată prin ordonanţa nr. 208/P/2015 din 12 februarie 2015 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul penal nr. 208/P/2015, instanţa constată că măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat este legală şi temeinică şi o menţine în continuare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 februarie 2015, ora 11,00.
Incheiere de sedinta din 23.02.2015