I**** I** A*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, alin. 4 şi alin.10 NCPP, raportat la art. 83 NCP, stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului IACOB IOAN ADRIAN, fără antecedente penale, trimis în judecată în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1. În temeiul art. 83 alin. 1 NCP, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 NCP. În temeiul art. 85 alin. 1 NCP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 NCP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune. În temeiul art. 404 alin. 3 NCPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 88 NCP, respectiv că se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. şi art. 274 alin. 1 C. proc.pen, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Hotarare 48/2015 din 07.09.2015în vederea emiterii unui mandat de aducere cu însoţitor pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 15.06.2015fata de lipsa inculpatului legal citat
Incheiere de sedinta din 18.05.2015Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 26.02.2015, emis în dosarul penal nr. 794/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig,a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei . Fixează termen de judecată la data de 18.05.2015, cu citarea partilor
Incheiere camera preliminara din 20.04.2015