S* I*** P******* D***** S**
DebitorS** L**** G*** S***
LichidatorPreschimbă din oficiu termenul de judecată de la data de 09.02.2023 la data de 02.02.2023, ora 09,00, completul C3 SINDIC, pentru când vor fi citate părţile prin publicarea citaţiei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 05 decembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 05.12.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 de pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie DIICOT – Biroul Teritorial Cara?-Severin. În temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale, republicată, pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei contractul încheiat cu un operator economic autorizat în prestarea de servicii arhivistice pentru transferul documentelor cu valoare practică create de societatea debitoare şi, de asemenea, să depună dovada îndeplinirii obligaţiilor de predare a documentelor cu valoare istorică către Arhivele Naţionale în situaţia în care astfel de documente au fost create.
Incheiere de sedinta din 13.10.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 de pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie DIICOT – Biroul Teritorial Cara?-Severin.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 de pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie DIICOT – Biroul Teritorial Caras-Severin.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 20.05.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 11.02.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator prin raportul de activitate în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator prin raportul de activitate în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator în vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 09.05.2019În vederea solutionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 de pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie DIICOT – Biroul Teritorial Cara?-Severin, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 13.12.2018În vederea soluţionării dosarului 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin, soluţia urmând a influenţa actele procedurale prev.de legea insolvenţei, respectiv tabelul definitiv de creanţe precum şi condiţiile de iniţiere a acţiunii prev.de art.169, încuvinţează cererea de amânare formulată de lichidator şi amână cauza
Incheiere de sedinta din 13.09.2018În vederea soluţionării dosarului 85-D/P/2014 aflat în faza de urmărire penală la DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin, soluţia urmând a influenţa actele procedurale prev.de legea insolvenţei, respectiv tabelul definitiv de creanţe precum şi condiţiile de iniţiere a acţiunii prev.de art.169, încuvinţează cererea de amânare formulată de lichidator şi amână cauza.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018În vederea soluţionării Dosarul nr. 85-D/P/2014 de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin,încuvinţează cererea de amânare formulată de lichidator şi acordă un nou termen de judecată. Dispune efectuarea unei adrese către DIICOT – Biroul Teritorial Cara?-Severin pentru a ni se comunica stadiul cercetărilor penale în dosarul nr. 84/D/P/2014, precum şi dacă debitorul S* I*** P******* D***** S** mai este parte în dosarul menţionat.
Incheiere de sedinta din 15.03.2018În vederea soluţionării dosarului 85-D/P/2014 aflat pe rolul DIICOT -Biroul Teritorial Caraş-Severin, încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017În vederea soluţionării dosarului 85-D/P/2014 aflat pe rolul DIICOT -Biroul Teritorial Caraş-Severin, încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator pentru finalizarea cercetărilor în dosar nr.85-D/P/2014 aflat pe rolul DIICOT Biroul Teritorial Caraş-Severin, şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017În vederea finalizării cercetărilor în dosarul nr.85-D/P/2014 aflat pe rolul ÎCCJ, va încuviinţa cererea de amânare formulată de lichidator şi va acorda un termen mai lung de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017În vederea soluţionării dosarului nr.85-D/P/2014 al ÎCCJ - DIICOT, încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidator şi acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 17.11.2016În vederea soluţionării dosarului nr.85-D/P/2014 al ÎCCJ - DIICOT, acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016În vederea continuării procedurii, încuviinţează cererea de amânare formulată de către lichidator şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului pentru continuarea procedurii în vederea aflării soluţiei din dosarul nr. 85D/P/2014 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi pentru actualizarea creanţei de către D.G.R.F.P. Timişoara prin A.J.F.P. Caraş-Severin.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016Pentru a da în sarcina adunării creditorilor atribuţiile aflate în competenţa comitetului creditorilor.Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului pentru continuarea procedurii cu întocmirea tabelului definitiv de creanţe, precum şi pentru continuarea demersurilor de analiză a sumelor ce ar putea fi recuperate în contul debitoarei.
Incheiere de sedinta din 26.11.2015Admite cererea formulată de debitorul S.C. „Ivan Patricia Design” SRL, pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei.În temeiul art. 71 alin 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitorului debitorul S.C. „Ivan Patricia Design” SRL. În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe SCP Licev Grup S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, cu un onorariu provizoriu de 800 lei, până la prima adunare a creditorilor. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art. 86 din Legea 85/2014 dispune tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. În temeiul art.99 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului S.C. „Ivan Patricia Design” SRL, de către lichidatorul judiciar, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, şi publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai lichidatorului. În temeiul art. 71 alin.2 din Legea nr.85/2014, opoziţiile pot fi depuse de creditori în 10 zile de la primirea notificării. În temeiul art.100 alin.(1) din Legea nr.85/2014, se stabilesc următoarele termene, care vor fi cuprinse în notificarea ce se va comunica potrivit art.99 alin.(1) din aceiaşi lege:a) Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, la data de 2 noiembrie 2015; b) Fixează termenul verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, la data de 13 noiembrie 2015; c) Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor la data de 9 decembrie 2015;d) Stabileşte că prima şedinţă a adunării creditorilor debitoarei va avea loc la data de 19 noiembrie 2015. Convocarea creditorilor pentru prima şedinţă a adunării creditorilor se va face de către lichidatorul ce a fost desemnat în cauză. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014 la data de 28 octombrie 2015. Contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor pot fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la data publicării tabelului în B.P.I. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 26 noiembrie 2015.Definitivă şi executorie. Cu apel în 7 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri prin publicarea sa în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În cazul exercitării căii de atac cererea se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta 222/2015 din 17.09.2015