F******* A*************
InculpatU*** C***********
InculpatB*** E***********
InculpatI************ Ş***** A* J******** H********* Ş***** G********* C****** D* S**
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc pen, condamnă pe inculpatul FICHITIU ANDREI-ŞTEFAN, în prezent încarcerat la Penitenciarul Aiud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev şi ped de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit b, c şi d şi alin. 2 lit b C.pen cu aplic. art. 77 lit a şi d C.pen. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare. Constată că infracţiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat prin s.p. nr. 99/P/29.10.2014 a Tribunalului Neamţ def. la 28.05.2015. În temeiul art. 15 rap. la art. 16 din Legea 187/2012 şi art. 86 ind. 5 C.pen.1969, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată prin sentinţa penală nr. 99/P/29.10.2014 a Tribunalului Neamţ. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Fichitiu Andrei Ştefan prin s. p nr. 99/P/29.10.2014 a Tribunalului Neamţ în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor: - 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b şi c Cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal anterior cu referire la art. 76 lit. c Cod penal anterior, art. 374 al. 4 Cod procedură penală cu referire la art. 396 al. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; - 3 (trei) ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b şi c Cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de omitere în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate prevăzută de art. 9 al. 1 lit. b şi al. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal anterior, art. 74 lit. a Cod penal anterior cu referire la art. 76 lit. c Cod penal anterior, art. 374 al. 4 Cod procedură penală cu referire la art. 396 al. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal; - 3 (trei) ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b şi c Cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive prevăzută de art. 9 al. 1 lit. c şi al. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal anterior, art. 74 lit. a Cod penal anterior cu referire la art. 76 lit. c Cod penal anterior, art. 374 al. 4 Cod procedură penală cu referire la art. 396 al. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b rap la art. 38 alin. 1 Cod pen contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 2 ani şi 6 luni, 3 ani şi 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 99/P/29.10.2014 a Tribunalului Neamţ, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse ( 2 ani şi 3 luni, 2 ani şi 6 luni şi 3 ani închisoare ) şi anume de 2 ani şi 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul Fichitiu Andrei Ştefan să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 99/P/29.10.2014 pronunţată de Tribunalului Neamţ în dosarul nr. 967/103/2014, definitivă la data de 28.05.2015, inculpatului Fichitiu Andrei -Ştefan i s-a aplicat pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a teza a-II-a ?i b Cod penal pe o durată de 1 an. În temeiul disp. art.35 alin. 1 C.p. din 1969 cu ref. la art.12 alin. 1 din Legea nr.187/2012, dispune aplicarea pedepselor complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a teza II-a ?i b Cod penal, pe o durată de 1 an, alături de pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc pen, condamnă pe inculpatul U*** C***********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev şi ped de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit b, c şi d şi alin. 2 lit b C.pen cu aplic. art. 77 lit a şi d C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 91 C.pen dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform disp. art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit 2 lit d C.pen impune inculpatului Ursu Costin Mihai să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen, pe parcursul termenul de supraveghere, inculpatul Ursu Costin Mihai va presta, pe o perioadă de 70 de zile, o muncă neremunerată în cadrul Primăriei mun. Hunedoara sau în cadrul Consiliului local Deva– Serviciul Public de Întreţinere şi gospodărire Municipală Deva, programul de executare al acestei activităţi va fi stabilit de către Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În temeiul art.404 alin. 2 C.proc.pen., instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 C.pen. şi art. 96 C.pen. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc pen, condamnă pe inculpatul B*** E***********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. 1 din C.pen, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 91 C.pen dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform disp. art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit 2 lit d C.pen impune inculpatului Bala Edward Denis să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen, pe parcursul termenul de supraveghere, inculpatul Bala Edward Denis va presta, pe o perioadă de 60 de zile, o muncă neremunerată în cadrul Consiliului local Deva – Serviciul Public de Întreţinere şi gospodărire Municipală Deva sau în cadrul Primăriei mun. Simeria, programul de executare al acestei activităţi va fi stabilit de către Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În temeiul art.404 alin. 2 C.proc.pen., instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 C.pen. şi art. 96 C.pen. În baza art. 399 alin. 1 C. proc.pen. menţine măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 34/CC/19.02.2015 pronunţată de Judecătoria Deva a inculpatului Fichitiu Andrei Ştefan. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. proc.pen. rap. la art. 72 C.pen. instanţa va deduce din durata pedepsei închisorii de 5 ani şi 7 luni pronunţată în cauză perioada în care inculpatul Fichitiu Andrei Ştefan s-a aflat în stare de reţinere din data de 18.02.2015 şi arest preventiv de la data de 19.02.2015 la zi. În temeiul art. 399 raportat la art. 241 alin. 1 lit b C.proc pen constată încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ursu Costin Mihai prin încheierea din data de 18 /C/CP/20.03.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara. Constată că inculpatul Ursu Costin Mihai s-a aflat în stare de reţinere din data de 18 februarie 2015 şi arest preventiv din data de 19 februarie 2015 până la data de 20 martie 2015. În baza art. 397, art.19, art. 23 alin. 2 şi 3 şi art.25 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art.1349, art.1357, art. 1369 alin. 1 şi art.1382 Cod Civil, admite acţiunea civilă şi, în consecinţă, va obliga, în solidar, inculpaţii Fichitiu Andrei Ştefan, Ursu Costin Mihai şi Balla Edward Denis la plata partea civilă Şcoala Gimnazială Certeju de Sus, a sumei de 10934 de lei cu titlu de daune materiale. În temeiul disp. art.146 alin. 3 C.proc.pen, dispune, la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conservarea suporturilor materiale constând în 5 buc. CD – uri, aflate într-un plic de culoare maronie la fila 250 d.u.p, rezultate în urma punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 31/22.12.2014 emise de Judecătoria Deva, prin arhivare, la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. obligă inculpatul Fichitiu Andrei Ştefan la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. obligă inculpatul Ursu Costin Mihai la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. obligă inculpatul Balla Edward Denis la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 398 şi art. 276 alin. 1, 2 şi 4 C.proc.pen. obligă inculpaţii Fichitiu Andrei Ştefan, Ursu Costin Mihai şi Balla Edward Denis la plata sumei de 800 lei către partea civilă cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales, conform înscrisurilor justificative depuse la dosar. În conformitate cu disp. art. 274 alin. 1 teza II C.proc.pen. onorariile avocaţilor din oficiu Corozel Paula în cuantum de 300 de lei şi Macovei Andrei în cuantum de 300 de lei rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Ia lua act că inculpatul Balla Edward Denis a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2015.
Hotarare 733/2015 din 23.06.2015Stabileşte data de 23.06.2015 pentru pronunţarea soluţiei în prezentul dosar.
Incheiere de sedinta din 16.06.2015REPUNE CAUZA PE ROL ŞI REDESCHIDE DEZBATERILE.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Stabileşte data de 02.06.2015 pentru pronunţarea soluţiei în prezentul dosar.
Incheiere de sedinta din 19.05.2015ADMINISTRAREA PROBELOR PROPUSE. În temeiul art.348 C.proc.pen. rap. art.208 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Fichitiu Andrei Ştefan, prin încheierea penală nr. 34/CC/19.02.2015 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1202/221/2015. În temeiul art.208 alin. 2 rap la art. 207 alin. 4 C.proc pen menţine arestarea preventivă a inculpatului FICHITIU ANDREI – ŞTEFAN, arestat în baza M.A.P nr. 2/UP/19.02.2015 emis de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1202/221/2015. În temeiul art. 348 C.proc pen rap. la art. 208 C.proc pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ursu Costin Mihai, prin încheierea nr. 18/C/CP/20.03.2015 pronunţată de Tribunalului Hunedoara. În temeiul art. 208 alin. 2 rap. la art. 207 alin. 4 C.proc pen menţine măsura controlului judiciar astfel cum a fost luată prin încheierea penală nr. 18/C/CP/20.03.2015 a Tribunalului Hunedoara, urmând ca inculpatul Ursu Costin Mihai să respecte în continuare aceleaşi obligaţii, respectiv: În baza art.215 al.1 C.p.p. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul URSU COSTIN MIHAI trebuind să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit, sau ori de câte ori este chemat. În baza art.215 al.2 C.p.p., pe durata controlului judiciar inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Hunedoara, decât cu încuviinţarea instanţei de judecată; - să nu se deplaseze în incinta vreunui bar ,restaurant ori alt local unde se consumă alcool; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Respinge cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar formulată de I.P.J Hunedoara – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05.05.2015, ora ¬¬¬ 19,10.
Incheiere de sedinta din 05.05.2015ÎN VEDEREA ADMINISTĂRII PROBELOR PROPUSE.
Incheiere de sedinta din 28.04.2015În temeiul art.348 C.proc.pen. rap. art.207 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Fichitiu Andrei Ştefan prin încheierea penală nr. 34/CC/19.02.2015 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1202/221/2015. În temeiul art. 207 alin. 4 C.proc pen menţine arestarea preventivă a inculpatului FICHITIU ANDREI – ŞTEFAN, trimis în sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c şi d şi alin. 2 lit. b C.p., cu aplic. art.41 alin. 1 C.p. şi art.77 lit. a şi d C.p, arestat în baza M.A.P nr. 2/UP/19.02.2015 emis de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1202/221/2015. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventiv cu măsura controlului judiciar, respectiv cu măsura arestului la domiciliu, formulată de apărătorul inculpatului. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 10.04.2015, ora 12,00.
Incheiere camera preliminara din 10.04.2015Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulate de inculpatul Bala Edward Denis, prin apărător ales. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în dos. nr. 5974/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva privind pe inculpaţii FICHITIU ANDREI-ŞTEFAN, trimis în judecată în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c şi d şi alin. 2 lit. b din C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 din C.pen. şi art. 77 lit. a şi d din C.pen, U*** C***********, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c şi d şi alin. 2 lit. b din C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a şi d din C.pen şi B*** E***********, trimis în judecată în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. 1 din C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii FICHITIU ANDREI-ŞTEFAN, U*** C*********** şi B*** E***********. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi inculpaţilor, conform art. 346 alin. 1 C.proc pen. Dată şi pronun?ată în Camera de Consiliu, astăzi, 10 aprilie 2015, ora 10,41.
Incheiere camera preliminara din 10.04.2015În temeiul art.348 C.proc.pen. rap. art.207 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Fichitiu Andrei Ştefan şi Ursu Costin Mihai prin încheierea penală nr. 34/CC/19.02.2015 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1202/221/2015. În temeiul art. 207 alin. 4 C.proc pen menţine arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. FICHITIU ANDREI – ŞTEFAN, trimis în sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c şi d şi alin. 2 lit. b C.p., cu aplic. art.41 alin. 1 C.p. şi art.77 lit. a şi d C.p, arestat în baza M.A.P nr. 2/UP/19.02.2015 emis de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1202/221/2015. 2.URSU COSTIN – MIHAI, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c şi d şi alin. 2 lit. b C.p., cu aplic. art.77 lit. a şi d C.p, arestat în baza M.A.P nr. 3/UP/19.02.2015 emis de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1202/221/2015. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, respectiv cu măsura arestului la domiciliu, formulată de apărătorul inculpatului. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.03.2015, ora 11,22
Incheiere camera preliminara din 18.03.2015