N******** E***
InculpatE*** D********** S*
Parte vătămatăAdmite cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Vaslui, prin adresa nr. 9828/SP VASLUI/12.10.2016, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 93 din 12.05.2016 pronunţată în dosarul cu nr. 2397/244/2015 al Judecătoriei Huşi, privind pe inculpatul N******** E***, cercetat în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 ?i 3 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. În temeiul disp.art.278 NCPP, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 93 din 12.05.2016 pronunţată în dosarul cu nr. 2397/244/2015 al Judecătoriei Huşi, în sensul că se vor reţine următoarele:„În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. procedură penală condamnă pe inculpatul(…)”, în loc de „ În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. penal condamnă pe inculpatul (…)” cum din eroare s-a reţinut în dispozitivul sentinţei penale menţionate. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni in acest sens, la finalul actelor corectate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale menţionate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14 octombrie 2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.10.2016În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. penal condamnă pe inculpatul N******** E***, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 şi 3 C. penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 C.pen. În baza art. 91 C. penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vaslui. În baza art. 93 alin. 3 C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare la Goscom Huşi, jud. Vaslui/S.C. Ecosalubrizare Huşi, jud. Vaslui. În baza art. 94 alin. 1 C. penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin. 2 C. penal supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 3 C. pen. se face de Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 404 alin. 2 C. pr. penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ia act că persoana vătămată S.C. E – ON DISTRIBUŢIE S.A. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 272 art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (300 de lei în cursul urmăririi penale şi 200 de lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.05.2016.
Hotarare 93/2016 din 12.05.2016Amână pronunţarea la 12.05.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2016Acordă termen în vederea citării martorilor din lucrări cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Acordă termen în vederea audierii martorilor din lucrări.
Incheiere de sedinta din 11.03.2016Constată legalitatea actului de sesizare a instanţei, dispune începerea jduecăţii. Fixează termen de judecată la:11.03.2016, pentru când se vor cita părţile şi martorii din lucrări.
Incheiere camera preliminara din 12.02.2016Acordă termen după soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate la actul de sesizare a instanţei de către inculpatul Năforniţă E.
Incheiere camera preliminara din 15.01.2016În baza art.345 alin.(1) C.pr.pen, respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a neregularităţii rechizitoriului cu nr. 288/P/2015 formulată de către inculpatul N******** E***, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art.228 alin.1 şi 3 C.pen., cu apl.art. 35 alin.1 C.penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheiere camera preliminara din 11.12.2015