A******* D***** S******
InculpatO***** M****** R*****
Parte civilăDOSAR NR.2397/338/2015 PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂŞTE: În baza art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul ARDELEAN DANIEL-STELIAN, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în stare de recidivă postcondamnatorie (faptă din 16.05.2014). În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani calculată după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 40 alin. 2 din Codul penal, constată că infracţiunea de înşelăciune ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile de înşelăciune în formă calificată, prevăzută de art. 215 alin. 1, alin. 2 cu aplicarea art. 37 lit. a) din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ?i de ameninţare prevăzută de art. 193 alin.1 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Vechiul Cod penal şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 26 pronunţată la data de 14.01.2016 în dosar nr. 449/333/2015 de Judecătoria Vaslui, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 349/06.05.2016. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în 4 ani închisoare, 9 luni închisoare, restul rămas neexecutat, ce constituie prim termen al recidivei în prezenta cauză şi 1 an închisoare - spor, stabilite prin sentinţa penală nr. 26 pronunţată la data de 14.01.2016 în dosar nr. 449/333/2015 de Judecătoria Vaslui, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 349/06.05.2016. În baza art. 40 alin. 2 din Codul penal cu referire la art. 39 din Codul penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în prezenta cauză cu pedepsele de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă calificată, prevăzută de art. 215 alin. 1, alin. 2 cu aplicarea art. 37 lit. a) din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal ?i de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 alin.1 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Vechiul Cod penal şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal, stabilite prin sentinţa penală nr. 26 pronunţată la data de 14.01.2016 în dosar nr. 449/333/2015 de Judecătoria Vaslui, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 349/06.05.2016. În baza art. 40 alin. 2 din Codul penal cu referire la art. 39 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care va adăuga un spor obligatoriu de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, 5 ani închisoare. În baza art. 43 alin. 2 din Codul penal, adaugă la pedeapsa neexecutată de 1.482 zile închisoare, pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, 5 ani şi 1.482 zile închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. b) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară stabilită prin prezenta sentinţă, a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse. În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal, anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 40 alin. 3 din Codul penal, scade perioada executată în baza sentinţei penale nr. 26 pronunţată la data de 14.01.2016 în dosar nr. 449/333/2015 de Judecătoria Vaslui, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 349/06.05.2016 şi în baza sentinţei penale nr. 776 pronunţată la data de 31.07.2012 în dosar nr. 15306/200/2012 de Judecătoria Buzău, definitivă prin nerecurare la data de 14.08.2012, la zi. Anulează mandatele de executare ale pedepselor emise în baza următoarelor sentinţe penale: - sentinţa penală nr. 26 pronunţată la data de 14.01.2016 în dosar nr. 449/333/2015 de Judecătoria Vaslui, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 349/06.05.2016. - sentinţa penală nr. 776 pronunţată la data de 31.07.2012 în dosar nr. 15306/200/2012 de Judecătoria Buzău, definitivă prin nerecurare la data de 14.08.2012 Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 19, art. 23 alin. 3, art. 25 şi art. 397 C.p.p. raportat la art. 1.357 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă O***** M****** R***** şi obligă pe inculpatul ARDELEAN DANIEL-STELIAN la plata catre acestea a sumei de 1.581 Lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu – 260 lei - av. Porancea Liliana rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.01.2017. PRE?EDINTE,
Hotarare 8/2017 din 20.01.2017stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la 20.01.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2017amână pronun?area la data de 13.01.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2017amana pronuntarea la data de 06 ianuarie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.12.2016stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 29.12.2016
Incheiere de sedinta din 20.12.2016cazier inculpat
Incheiere de sedinta din 13.12.2016Lipsă inculpat si p vătămata
Incheiere de sedinta din 01.11.2016lipsa procedură cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 04.10.2016lipsă procedură partea civilă
Incheiere de sedinta din 14.06.2016administrare probe
Incheiere de sedinta din 19.04.2016lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 01.03.2016PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE: În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată că Judecătoria Zărneşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestită cu rechizitoriul nr. 594/P/2015 emis la data de 12.11.2015 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bra?ov, privind pe inculpatul ARDELEAN DANIEL-STELIAN, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de în?elăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 ?i alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ARDELEAN DANIEL-STELIAN. Stabileşte termen în şedinţa publică din data de 01.03.2016, ora 10.00, şi dispune citarea părţilor şi a Ministerului Public. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15.01.2016. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Incheiere camera preliminara din 15.01.2016stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 15.01.2016
Incheiere de sedinta din 08.01.2016