M******* D***** D******
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 200/2014 a Judecătoriei Reşiţa. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 465/2014 emis de Judecătoria Reşiţa, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 CP din 1968. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 130 de lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2015.
Hotarare 2385/2015 din 08.10.2015