S* R*** S*
ReclamantS***** C**********
PârâtAdmite în parte acţiunea formulata de reclamanta S* R*** S* în contradictoriu cu pârâta S***** C**********. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 517,50 lei, reprezentând contravaloare consum apă/ canal aferentă perioadei februarie 2015-mai 2015. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22,96 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 11.09.2015, precum şi penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit de reglementările legale în vigoare, ce vor fi calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăşi valoarea obligaţiei principale. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata taxei de notificare în cuantum de 30 lei, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 26.01.2016.
Hotarare 483/2016 din 26.01.2016În temeiul art. 396 alin. 1C.proc.civ., amână pronunţarea la data de, 26.01.2016, ora 8:30, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform alin. 2 al art. 396 C.proc.civ.. Pronuntata in sedinta publica azi, 12.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2016