M******* I******** A** R********** B***** S*****
ContestatorC****** G*******
IntimatConstată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea societatea comercială „MOMENTUM INSURANCE & REINSURANCE BROKER” S.R.L. – prin administrator în contradictoriu cu intimatul Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Mediaş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 Iunie 2016.
Hotarare 867/2016 din 08.06.2016Suspendat judecata în baza art. 242 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, la Tribunalul Sibiu.
Incheiere suspendare din 23.10.2015În vederea deliberării, atât asupra fondului cât şi asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar, se amână pronun?area cauzei la 23.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2015Termen dat la 16 octombrie 2015 pentru când se va efectua adresa către DFL Mediaş dar şi pentru când intimatul urmează să depună dovezi privind veniturile pe ultimele 3 luni de activitate.
Incheiere de sedinta din 18.09.2015Amână cauza la data de 18.09.2015 pentru studiul întâmpinării si în vederea depunerii de către contestator a taxei judiciare de timbru aferente contesta?iei, fie a cererii de acordare a facilitătilor la plata taxei judiciare de timbru însotită de documentele justificative.
Incheiere de sedinta din 02.09.2015Amână cauza la data de 02.09.2015 ora 12.00 în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru.
Incheiere de sedinta din 21.08.2015