S********* N******* A* P*********** Ş* V******** P** L**
ReclamantO***** O***** R*** P*** P*****
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanţii Lupu Lungu Nicolae Catalin, Rus Ovidiu, Streangă Cornel, Vasiloanca Cornel, Vasiloni Boldea Marius, prin reprezentant legal Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Oţelu Roşu, prin Primar. Fără cheltuieli de judecată.
Hotarare 1243/2015 din 25.11.2015Admite excepţia privind necompetenţa funcţională, ridicată de pârâtul Oraşul Oţelu Roşu , prin Primar, şi, în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii personal contractual Balulescu Adrian Daniel, Boldea Octavian Călin, Cerna Massimo Sorin, Codrea Gabriel Arthur, Lintu Vasile Silviu, prin reprezentant legal Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, în favoarea Secţiei I Civilă –complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale. Disjunge acţiunea formulată de reclamanţii Balulescu Adrian Daniel, Boldea Octavian Călin, Cerna Massimo Sorin, Codrea Gabriel Arthur, Lintu Vasile Silviu şi dispune formarea unui nou dosar care va fi înregistrat în cadrul Secţiei a I Civilă a Tribunalului Caraş-Severin şi transpus la completul C 3 - condus de doamna judecator Magurean Rodica, cu termen de judecată la data de 24.11.2015. Dispune xerocopierea filelor 4-15, 19-23, care se vor înainta cu adresă serviciului registratură în vederea înregistrării noului dosar format. Amână pronunţarea cu privire la acţiunea formulată de reclamanţii Lupu Lungu Nicolae Catalin, Rus Ovidiu, Streangă Cornel, Vasiloanca Cornel, Vasiloni Boldea Marius, prin reprezentant legal Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, , în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Oţelu Roşu, prin Primar, la data de 25.11.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2015