Dosar 2437/325/2015 din 02.02.2015

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2437/325/2015
Data dosar:
02.02.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Condamnare

    I. În temeiul art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe fără antecedente penale, la pedeapsa 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. II. În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul T.D. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre sunt concurente cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu termen de încercare de 4 ani, prin sentinţa penală nr. 826/27.03.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 256/27.03.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr. 826/27.03.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 256/27.03.2013 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate inculpatului orin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 826/27.03.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 256/27.03.2013 a Curţii de Apel Timişoara, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 C. pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 4 luni, acesta urmând să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 826/27.03.2012 a Judecătoriei Timişoara, respectiv de la data de 25.02.2013. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 4 luni. În baza art. 863 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 863 alin. 2 C. pen. 1969, datele prevăzute în art. 863 alin. 1 lit. b) - d) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, respectiv, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul T.D. la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2015.

    Hotarare 1647/2015 din 07.07.2015
  • Sedinta din data de 25.06.2015 la ora 09:30

    Complet: C9P
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.07.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2015
  • Sedinta din data de 11.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Constată imposibilitatea identificării inculpatului. Amână cauza la data de 25.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2015
  • Sedinta din data de 14.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    Amână cuza la data de 11.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2015
  • Sedinta din data de 03.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C9P
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 804/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara privind pe inculpatul T.D., cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., ?i conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T.D. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului T.D. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.04.2015.

    Incheiere camera preliminara din 03.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD