Dosar 2451/112/2015 din 31.12.2015

contestaţie decizie suspendare contract de muncă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2451/112/2015
Data dosar:
31.12.2015
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
contestaţie decizie suspendare contract de muncă
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.06.2016 la ora 8:30

    Complet: C 5lm NCPC
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţiile tardivităţii şi prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâte, ca neîntemeiate.Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtele, şi în consecinţă:- dispune restabilirea situaţiei anterioare suspendării raporturilor de muncă în sensul reluării activităţii de către reclamanţi în funcţiile deţinute; - obligă pârâta să plătească reclamanţilor o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului începând cu data de 17 iunie 2015 şi până la momentul reluării efective a raporturilor de muncă.Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.06.2016.

    Hotarare 330/2016 din 21.06.2016
  • Sedinta din data de 14.06.2016 la ora 8:30

    Complet: C 5lm NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 21 iunie 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2016
  • Sedinta din data de 17.05.2016 la ora 10:00

    Complet: C 5lm NCPC
  • Amână cauza

    la cererea părţilor;

    Incheiere de sedinta din 17.05.2016
  • Sedinta din data de 12.04.2016 la ora 8:30

    Complet: C 5lm NCPC
  • Amână cauza

    efectuare adresă;

    Incheiere de sedinta din 12.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD